CFR Cluj a anunțat, marți, oficial, transferul jucătorului Vasile Mogoș, de la echipa italiană Crotone
CFR Cluj a reușit un nou transfer, unul de marcă de această dată
CFR Cluj a anunțat, marți, oficial, transferul jucătorului Vasile Mogoș, de la echipa italiană Crotone
CFR Cluj a reușit un nou transfer, unul de marcă de această dată
Universitatea Cluj și-a pierdut golgheterul, Mamadou Thiam
În urma evoluțiilor bune și foarte bune din poarta CFR-ului, Simone Scuffet este curtat de echipe cu nume din Italia
CFR Cluj a anunțat că s-a despărțit, vineri, de patru jucători și de unul dintre antrenorii secunzi
Universitatea Cluj a fost învinsă de campioana Israelului, Maccabi Haifa, cu scorul de 3-0 (0-0), joi, la Andorf, într-un meci de verificare
Ajuns la CFR Cluj în vara anului trecut, atacantul portughez Jose ”Ze” Gomes, a fost transferat în Cipru, potrivit unui comunicat al grupării din Gruia
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca, va evolua pentru al doilea sezon consecutiv în a doua competiţie continentală ca valoare, EuroCup, au anunţat, joi, organizatorii
Selecţionatele de tineret ale Franţei şi Elveţiei s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal Under-21