Derby de Cluj de povestit nepoților! U Cluj câștigă în Gruia, după un meci senzațional cu cinci goluri!

 

CFR Cluj și U Cluj au oferit, duminică seara, poate cel mai atractiv Derby de Cluj al ultimelor decenii. După o partidă extraordinară, ”alb-negrii” s-au impus în fața marilor rivali cu scorul de 3-2, după ce la pauză conduceau ferovarii, după eurogolul lui Păun, din minutul 24. Massoero a egalat în minutul 59, iar Nistor a întors scorul de pe tabelă în minutul 69, după un penalty. Feroviarii au egalat prin Michael după doar patru minute, dar U a lovit din nou prin Popescu, în minutul 77! Victorie mare a Universității pe terenul CFR-ului!

Echipele de start:

CFR CLUJ: Sava - Thaqi, Graovac, Ilie, Simao - Artean, Keita, Fică - Postolachi, Munteanu, Păun (cpt.)

U CLUJ: Gertmonas - Boboc, Masoero, Cristea, Chipciu (cpt.) - Popescu, Bic - Rață, Nistor, Thiam - Blănuță

Stadionul din Gruia este plin la mult așteptatul derby al orașului, aflat la episodul cu numărul 81! Dan Petrescu a trimis în teren formația secundă, menajând foarte mulți dintre titularii obișnuiți pentru meciul din Conference League de joi. Louis Munteanu, ultima achiziție a feroviarilor debutează în ”vișiniu” încă din primul minut al meciului! Nistor, de la U Cluj, va bifa meciul cu numărul 446 pe prima ligă a fotbalului românesc și va intra direct în top 10 fotbaliști cu cele mai multe prezențe în Superliga! Păun este căpitanul feroviarilor, Chipciu cel al Universității, ca întotdeauna.

”Șepcile roșii” au avut lovitura de start a partidei. Munteanu este oprit prin fault, în min.3, la 20 de metri lateral. Fază fixă fără niciun rezultat însă pentru CFR. Gertmonas reține fără probleme șutul trimis de Munteanu, în min.5. Atmosferă de mare meci în tribunele arenei ”Dr. Constantin Rădulescu”. Păun nu prinde cadrul porții, în min.9, după un șut de la 16 m. CFR domină și începe în ofensivă acest meci! Cea mai mare ocazie a meciului vine în min.19, când șutul lui Thaqi este blocat excelent de Gertmonas! Portarul Universității are o nouă intervenție excelentă un minut mai târziu la șutul lui Păun, excelent lansat în adâncime de Munteanu! Thiam este blocat în marginea careului de 16 m, în min.22. GOOOOOOOOL CFR! PĂUN înscrie cu o reluare senzațională pe spate din mijlocul careului, în min.24! 1-0! Fundașii lui U Cluj și portarul Gertmonas n-au putut decât să privească cum mingea se duce, perfect, în vinclul porții! Fică trimite peste poartă, în min.29. Min.30: U Cluj face extrem de multe greșeli la construcție și nu reușește să se apropie periculos de poarta adversă. Ocazie incredibilă ratată de Blănuță, în min.35, a cărui reluare din 4 metri a fost respinsă, pe rând, de Sava și apoi de Ilie, de pe linia porții! Ocazie mare de gol și pentru CFR, în min.38, la șutul puțin alături trimis de Păun. Sava respinge excelent în corner de la rădăcina bării, după șutul puternic trimis de Chipciu, în min.43. După lovitura de colț, Thiam șutează cu sete din mijlocul careului, dar portarul CFR-ului face din nou un meci mare! Min.45: Sava scoate din nou uimitor, la reluarea cu capul a lui Cristea, în min.45! Pauză în Gruia, după o primă repriză absolut minunată, la finalul căreia tabela indică avantaj pentru feroviari doar în urma prestației extraordinare a portarului Sava din ultimele minute!

S-a reluat meciul, nicio modificare în cele două formații la pauză. Fică a fost la câțiva centimetri de 2-0, dar șutul său puternic trimis din marginea careului nimerește bara porții, în min.53! Partida este oprită în min.57, după ce o petardă ajunge în teren din galeria feroviară, tocmai când Nistor se pregătea să execute un corner! S-a reluat meciul! GOOOOOOOOL U Cluj! MASSOERO reia imparabil în plasă cu capul din marginea carelui mic, în min.59, după centrarea lui Nistor! 1-1! Schimbare la U Cluj, în min.62: iese Rață, intră Codrea. Prima modificare și la CFR, în min.66: intră Michael, iese Postolachi. Penalty pentru U Cluj, în min.68, la hențul lui Ilie în careu! GOOOOOOOOL U Cluj! NISTOR trimite perfect lângă bară, în min.69! 1-2! Dan Petrescu îi introduce în teren pe Muhar, Tachtsidis și Bîrligea, în locul lui Păun, Artean și Munteanu, în min.71. GOOOOOOOOL CFR! MICHAEL trimite în plasă peste Gertmonas ieșit greșit dintre buturi, în min.73! 2-2! VAR validează reușita CFR-ului! GOOOOOOOOL U Cluj! POPESCU trimite cu capul pe colțul lung, cu toată opoziția lui Sava, în min.77! 2-3! Meci senzațional oferit de cele două echipe. Bic trimite în bară, în min.80! Schimbări și la U Cluj, în min. 82: intră Mitrea, Bettaieb și Tchassem, au ieșit Nistor, Bic și Thiam. Intră și Korenica la gazde, în locul lui Fică, în min.84. Michael reia cu capul pe lângă bară din poziție excelentă, în min.85. Gertmonas prinde excelent mingea șutată de Bîrligea, în min.88. Ratare mare a lui Bîrligea în min.90! Șapte minute suplimentare pentru Derby de Cluj. Final de meci! U Cluj câștigă spectaculos în Gruia!

În urma acestui rezultat, U Cluj urcă pe 3 în SuperLigă, neînvinsă în acest sezon, cu 8 puncte, în timp ce CFR Cluj, aflată la a doua înfrângere pe teren propriu, rămâne cu doar patru puncte în a doua parte a clasamentului!

Etapa viitoare, CFR va juca, tot în Gruia, cu Unirea Slobozia, iar U Cluj se va deplasa la Ploiești, pentru meciul cu Petrolul.

Te-ar putea interesa și: