Răzvan Burleanu, FRF: Este extraordinar că România revine la un turneu final, satisfacţia e uriaşă

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că performanţa anului în fotbalul românesc este calificarea echipei naţionale la EURO 2024, el precizând că satisfacţia revenirii la un turneu final este uriaşă.


"Satisfacţia este uriaşă, aşa cum ar trebui să fie pentru orice român. Este extraordinar că România revine la un turneu final, iar asta într-o perioadă în care rezultate echipelor de club în competiţiile europene nu sunt cele dorite. Fotbalul românesc avea nevoie de această calificare, pentru a putea impulsiona o dezvoltare solidă şi la nivelul cluburilor. Edward Iordănescu a făcut o muncă extraordinară şi ne bucurăm că am avut încredere în el atunci când multă lume nu a mai avut. După rezultatele din Liga Naţiunilor au existat multe voci care l-au contestat pe selecţioner, dar am avut capacitatea de a vedea dincolo de rezultatele din teren. Modul în care se lucra la prima reprezentativă şi planul pe care îl avea pregătit Edward Iordănescu ne-au convins să mergem înainte. Mă bucur pentru fotbalul românesc, în primul rând, dar şi pentru Edi. Ştiu cât de mult a muncit şi cât de mult şi-a dorit să reuşească", a explicat preşedintele.

El a menţionat că avantajele României în preliminarii au fost create cu multă muncă, el subliniind în acelaşi timp unitatea din cadrul lotului primei reprezentative.

"Avantajele au fost create cu multă muncă, nu au fost oferite. Nu ştiu să spun ce avantaje am primit prin tragerea la sorţi, nu cred că au existat. Grupul este cel care ne-a făcut să ne autodepăşim. Să iei câte 4 puncte în meciurile cu Elveţia, Israel şi Kosovo nu e deloc uşor. Selecţionerul a reuşit să creeze o adevărată familie la echipa naţională. Cu siguranţă a contat foarte mult şi suportul implementării unei strategii tehnice bine gândite şi bine implementate în ultimii ani la fiecare nivel în fotbalul românesc. Strategia echipei FRF a propus două concepte foarte concrete în aplicare: circuitul performanţei şi ecosistemul performanţei. Circuitul creează contextul optim pentru formarea, selecţia şi desăvârşirea în competiţii a tinerelor talente, spre loturile naţionale. Inclusiv prin reguli şi acţiuni dedicate promovării lor", a spus oficialul FRF.

În ceea ce priveşte anul 2024, principalul obiectiv este legat de participarea la Campionatul European din Germania.

"Obiectivul este cel pe care şi-l doreşte fiecare iubitor de fotbal din România. Ne dorim să ieşim din această grupă şi să ajungem în optimi. Dar, în acelaşi timp îmi doresc un lucru mai important, şi anume ca prezenţa la acest EURO să reprezinte o etapă în formarea celei mai importante generaţii din ultimii 20 de ani. Dar pentru asta e nevoie să continuăm pe acelaşi drum. În grupa de la EURO vom lupta în primul rând cu noi înşine. Trebuie să ne autodepăşim, să continuăm seria meciurilor bune din preliminarii şi să facem românii fericiţi. Eu sunt încrezător că vom reuşi acest lucru. Să nu uităm că în partidele oficiale suntem neînvinşi din iunie 2022", a precizat Burleanu.

Echipa naţională de fotbal a României s-a calificat după o pauză de 8 ani la un turneu final, câştigând Grupa I a preliminariilor EURO 2024. Prima reprezentativă a încheiat neînvinsă campania, cu 22 de puncte, fiind urmată în clasament de Elveţia (17 p), Israel (15 p), Belarus (12 p), Kosovo (11 p) şi Andorra (2 p).

Conform tragerii la sorţi, România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B. Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.

Te-ar putea interesa și: