Adrian Mutu a declarat că se simte umilit după eliminarea din Cupa României și că va comunica clubului în următoarele ore dacă mai rămâne sau nu pe banca CFR-ului.
”A fost roșu clar la Tachtsidis, i-a spart nasul, nu avem ce să reproșăm. Nu am ce să spun prea multe. Un meci fără istoric.
În seara asta am fost penibili, n-aș vrea să găsesc scuze că am jucat în 10, că s-au accidentat Mogoș și Camora, nu. Nu asta e important.
Echipa trebuia să joace în 10 la fel, că jucam împotriva unei echipe din liga a doua. Trebuia să joace și fără antrenor pe bancă. Trebuia să joace indiferent de ce se întâmpla. Nu am ce să spun mai multe, e un meci fără istoric.
Mă gândesc și mâine voi comunica clubului ce decizie am luat. Mă simt umilit. Nu se poate așa ceva. Mă simt umilit. Nu cred că aș putea să-i iert pe băieți după acest eșec, mai ales că era foarte important pentru club. Când văd că nu se respectă culorile unui club și nu se respectă ce spun eu, nu pot să-i iert.
O să mă gândesc bine în seara asta și mâine dimineață anunț la club”, a spus Adrian Mutu, la finalul meciului de la Hunedoara.