CFR Cluj umilită de Corvinul! Rușine de meci făcut de echipa lui Mutu. Nelu Varga a plecat furios de la stadion!

 

CFR Cluj a fost eliminată din Cupa României de către Corvinul, după un meci rușinos făcut de echipa lui Adrian Mutu la Hunedoara. Gazdele s-au impus cu un neverosimil 4-0 și s-au calificat în semifinalele competiției. Umilința fotbaliștilor din Gruia a început în min.43, la prima reușită a hunedorenilor, și a continuat la cote nebănuite în repriza secundă, când gazdele au mai înscris de trei ori! Evoluția penibilă a feroviarilor, rămași în 10 oameni încă din minutul 11, după eliminarea lui Tachtsidis, l-a făcut pe Nelu Varga, patronul CFR-ului, să părăsească furios stadionul din Hunedoara, sătul să vadă comicăria de echipă pe care o plătește cu bani grei.

Echipele de start:

Corvinul: Lefter - Iacob, Lică, Manolache, Velisar - Bradu, Hrezdac, Neacșa - Lupu, Coman, Pîrvulescu
Rezerve: Blaga, Nicolae, Câmpan, Ion, Chindriș, Herghelegiu, Mitran, Predică

CFR Cluj: Sava - Manea, Mogoș, Boben, Camora - Keita, Muhar, Tachtsidis - Deac, Michael, Otele
Rezerve: Hindrich, Radu, Mamic, Aussi, Filip, Fică, Falco, Serebe, Bîrligea

Corvinul este singura formație din ligile inferioare rămasă în competiție, în timp ce feroviarii încearcă să salveze sezonul câștigând un trofeu. Lovitura de începere a partidei a fost dată de legendarul jucător și antrenor român, Mircea Lucescu! Peste 10.000 de spectatori asistă la meci!

Primul șut pe poartă a aparținut gazdelor în minutul 7, dar mingea a ocolit cadrul porții lui Sava. Cartonaș roșu pentru Tachtsidis, în min.11, după ce acesta și-a lovit un adversar cu cotul! CFR va juca restul de 80 de minute din meci cu un jucător în minus! Minutul27: ocazie uriașă de gol pentru CFR: Michael a scăpat singur cu portarul, dar a tras slab, pe jos, și nu l-a învins pe Lefter. La faza imediat următoare, Muhar a trimis cu capul în transversală, după un corner executat de Deac! Lică șutează total defectuos din marginea careului, în min.38, iar mingea se duce mult peste poarta lui Sava! Prima schimbare la CFR, în min.40, iese Mogoș, accidentat, intră Mamic. Manea va juca fundaș central alături de Boben. GOL Corvinul! LICĂ înscrie cu un șut puternic din mijlocul careului, în min.43, după un corner executat de pe partea dreaptă! 1-0! 6 minute de prelungire pentru prima repriză. Pauză la Hunedoara. Mare surpriză la pauză! CFR este de nerecunoscut!

Dublă schimbare la pauză făcută de Adrian Mutu: au intrat Fică și Filip, au ieșit Deac și Camora. GOL Corvinul! COMAN a marcat din fața porții, în min.51, după o centrare din dreapta. Sava nu a avut nicio șansă! 2-0! Bîrligea intră în locul lui Otele, în min.55. Fică șutează de la distanță, scoate excelent Lefter, în min.56. Nelu Varga, patronul CFR-ului, a părăsit tribunele stadionului din Hunedoara, dezamăgit de evoluția feroviarilor! GOL Corvinul! PÎRVULESCU a marcat cu un șut super în vinclu, de la 25 de metri, în min.67! 3-0! Echipa lui Adrian Mutu este la pământ! Muhar trimite în plasa laterală, în min.70. Șutul lui Bîrligea din marginea careului este respins în corner de Lefter, în min.81. GOL Corvinul! POP trimite perfect cu capul în plasă, în min.90+3, după o lovitură liberă, pecetluind o seară de coșmar pentru echipa din Gruia! 4-0! Final de meci la Hunedoara!

După eliminarea din Cupă, CFR mai are doar o șansă de a mai ajunge în cupele europene, dacă va termina pe locul 2 sau 3 în SuperLigă.

Te-ar putea interesa și: