CFR Cluj, victorie spectaculoasă la Ploiești, după reușita lui Deac din prelungiri!

 

CFR Cluj a câștigat dramatic partida cu Petrolul, de la Ploiești, prin reușita lui Ciprian Deac din al patrulea minut al prelungirilor! Feroviarii au fost conduși la pauză, după reușita lui Irobiso de la mijlocul primei reprize, dar formația lui Adrian Mutu a întors scorul în partea a doua a meciului, după golurile reușite de Keita și Deac.

Echipele de start:

Petrolul: Zima - Papp, Meijers, Huja, Țicu (cpt.) - Doua, Seto, Jair, Grozav - Musi - Irobiso

CFR Cluj: Sava - Manea, Boben, Ilie, Mamic - Muhar, Keita, Tachtsidis - Deac (cpt.), Bîrligea, Otele

Ocazie uriașă de gol pentru CFR în secunda 28-a a meciului: Otele, scăpat singur cu portarul gazdelor, reia pe lângă poartă dintr-o poziție ideală de a marca! Muhar trimite cu capul peste transversală, în min.6, după un corner executat de Deac. Șut pe lângă poartă trimis de același Muhar, în min.9. Feroviarii au început în forță partida de pe ”Ilie Oană”. Tachtsidis șutează din marginea careului, în min.15, dar balonul este reținut cu siguranță de Zima. Portarul gazdelor scoate cu un reflex de zile mari șutul lui Bîrligea din mijlocul careului, în min.20! GOL Petrolul! IROBISO deschide surprinzător scorul pe contraatac, în min.24, după o reluare pe colțul lung al porții lui Sava! 1-0! Feroviarii au o posesie a mingii de 68 la sută, dar nu mai reușesc să pună în pericol poarta adversă după primirea golului. Pauză la Ploiești!

Nicio schimbare făcută de Adrian Mutu la pauză. Sava scoate în corner șutul de gol trimis de Meijers, în min.48. GOOOOOOOL CFR! KEITA catapultează mingea în vinclu, în min.52, cu un șut din marginea careului! Ziman nu a avut nicio șansă! 1-1! Prima schimbare la CFR, în min.58: a intrat Michael, în locul lui Bîrligea. Șut bun trimis de Deac, în min.55, dar portarul Petrolului reține. Musi are o ocazie bună de gol, în min.65, dar șutul său trece la câțiva centimetri de bara porții feroviare. Dublă schimbare făcută de Adrian Mutu, în min.65: au intrat El Kaddouri și Mogoș, au ieșit Mamic și Tachtsidis. Michael trimite cu capul peste poartă, în min.68. Uriașă de gol pentru CFR, în min.70, la șutul trimis de Michael, parat extraordinar de Ziman. Sava salvează extraordinar la reluarea lui Musi din careul de 6 metri, în min.74! Jair trimite peste transversală din mijlocul careului, în min.77! Ultima schimbare la echipa clujeană, în min.83: Filip în locul lui Otele. Sava își salvează din nou echipa, în min.83, respingând excelent șutul lui Ișfan! 6 minute suplimentare pentru această partidă! GOOOOOOOOL CFR! DEAC înscrie în poarta goală din careul mic, în min.90+4, după o fază extraordinară a lui Michael pe partea stângă! 1-2! Final de meci!

Etapa următoare, CFR Cluj va juca, în Gruia, cu Rapid București.

Te-ar putea interesa și: