Începând de vineri, 09 iunie 2023, Anton Petrea este noul antrenor al FC Universitatea Cluj.
“Anton Petrea este noul antrenor. Cu o Cupa României în palmares ca antrenor principal la FCSB, Anton Petrea (48 de ani) a mai pregătit Chindia Târgoviște în sezonul recent încheiat, dar are și o vastă experiență ca antrenor secund la echipe precum la FCSB, Litex Lovech (Bulgaria), Al Hilal (Arabia Saudită), Al Wahda (Arabia Saudită), Al Wasl (Arabia Saudită) sau Concordia Chiajna”, transmit reprezentanţii Universităţii Cluj.
Noul staff tehnic al FC Universitatea Cluj
Cristi Țermure (antrenor secund), Vasile Gheorghe (preparator fizic) și Dumitru Hotoboc (antrenor cu portarii) vor forma staff-ul pe care se va baza Anton Petrea la FC Universitatea Cluj.
Originar din Hunedoara, Cristian Țermure (51 de ani) a evoluat ca jucător pentru Oțelul ”U” Târgoviște, Foresta Suceava, Chindia Târgoviște, Rocar București și Henan Jianye FC (China). A fost în staff-ul lui Anton Petrea atât la FCSB, cât și la Chindia Târgoviște.
Înainte să devină preparator fizic, Vasile Gheorghe (37 de ani) a îmbrăcat tricoul Universității Cluj timp de un an și jumătate, între ianuarie 2011 și august 2013. Fostul mijlocaș a strâns 40 de partide pentru ”U”. A mai evoluat la echipe precum Astra Ploiești, CS Mioveni, FC U Craiova, Oțelul Galați, Politehnica Iași, Concordia Chiajna, FC Argeș, CSM Slatina și Dunărea Călărași.
Dumitru Hotoboc (44 de ani) și-a început cariera de portar la Politehnica Timișoara. A mai jucat pentru Jiul Petroșani, FC Argeș, Steaua București, Minarul Lupeni, FC U Craiova, Oțelul Galați și Politehnica Iași. Primii pași în cariera de antrenor i-a făcut la FC Argeș, iar în sezonul recent încheiat a fost în staff-ul lui Anton Petrea la Chindia.