Fostul jucător ucrainean Yevhen Konoplyanka a vorbit pentru Tribuna.com despre perioada petrecută la CFR Cluj, despre relația cu antrenorul Andrea Mandorlini, cu cei din conducerea clubului, arătând că nu înțelege nici în ziua de astăzi de ce a fost folosit atât de puțin în meciurile echipei din Gruia, în ciuda faptului că a fost adus la Cluj tocmai pentru a face diferența.
”Agentul meu mă suna de mai multe ori pe zi, mai mult decât mama și soția mea împreună și-mi spunea că nici nu-mi imaginez câ de mult sunt dorit în România.
În cele din urmă mi-am dat acceptul. Mi-era dor de fotbal și m-am gândit să vedem cum stau lucrurile la Cluj, mai ales că auzisem că echipa joacă mereu în cupele europene.
Când am ajuns în România, l-am întâlnit pe președinte. Mai târziu, colegii mei mi-au spus că nu vine niciodată la echipă. Am discutat, nu am cerut mulți bani. Voiam doar să joc și să ajut echipa. Am revenit rapid în formă, o săptămână de pregătire a fost de-ajuns, și așteptam să fiu folosit, să joc.
Antrenorul nu m-a băgat în meciuri și nu înțelegeam unde e problema. Chiar l-am întrebat dacă este ceva în neregulă cu mine, dar exista o barieră lingvistică între noi și nu ne-am înțeles. Apoi, antrenorul cu portarii mi-a explicat ceva, dar n-am prea înțeles decât că sunt de prea puțin timp la echipă, dar că erau ”și alte considerente”
Timpul trecea și deja mă întrebam ce mai fac la Cluj. În cele din urmă, m-au folosit într-un meci din Conference League. Am jucat 20 de minute și am evoluat decent. Credeam că voi juca regulat din acel moment. Antrenorul și-a exprimat unele opinii la adresa evoluției mele, ba chiar m-a criticat pentru felul în care am gestionat anumite faze în care am păreferat să șutez la poartă, în loc să pasez coechipierilor. El a continuat, oprind videoclipul cu pricina spunând: „Acolo ai fi putut să-I strecori printre picioare”. L-am întrebat dacă suntem la PlayStation! L-am ascultat pentru că trebuia să-i arăt respect și pentru că era un antrenor în vârstă.
Mai târziu, mi-am dat seama că avea gașca lui de jucători italieni pe care îi folosea chiar și atunci când rezultatele erau slabe. Nu mi-a explicat de cenu joc, nimic. Era un un haos total.
După meciuri proaste, antrenorul vorbea urât cu jucătorii în fața tuturor. Era ca un copil mic care joacă un joc în care câștigă acela care știe mai multe cuvinte urâte. I- am spus: „Hei, bunicule, arată puțin respect”.
La club nu știe nimeni cine este responsabil și pentru ce. Președintele mi-a reproșat că nu mă mai gândesc la fotbal, în loc să se gândească de cenu am jucat mai mult. În opinia mea, dacă tot mai adus la Cluj, interesează-te de cenu sunt folosit, de ce nu joc. Mi-am încheiat contractul pentru că nu mai puteam sta acolo. Am fost convins că niciun anytrenor nu mă putea ajuta în situația de acolo. A venit Adrian Mutu antrenor, o legendă. A rezistat două luni. Nici chiar Messi nu ar putea rezista la Cluj, în dezordinaea de la club”, a spus Konoplyanka.
Jucătorul a fost adus la CFR Cluj în vara anului trecut, cu un salariu de 20.000 de euro pe lună. Konoplyanka a jucat însă doar 54 de minute pentru echipa din Gruia, astfel că afacerea s-a dovedit a fi una total neinspirată pentru CFR Cluj.