Vlad Pop aleargă 620 de kilometri pentru a le oferi copiilor bolnavi de cancer o viață mai bună. Participă la 6633 Arctic Ultra

Clujeanul Vlad Pop va alerga începând cu 23 februarie în cursa de 620 de km la ultramaratonul 6633 Arctic Ultra din Canada pentru a strânge banii necesari educației a 200 de copii de la Asociația Magic.

Vlad Pop va putea fi urmărit live în cursă AICI.

Participanţii vor avea parte de vânt puternic și de temperaturi de până la -50 de grade. Pentru cei care aleg traseul de 620 de km, cursa se va încheia în satul Tuktoyaktuk, care este situat de-a lungul malurilor Oceanului Arctic.

DESPRE MagicEDU

Cei mai mulți dintre copiii diagnosticați cu afecțiuni oncologice petrec foarte mult timp în spital. Tratamentul lor durează luni întregi, uneori ani. De aceea, ei nu mai pot merge la școală precum copiii normali, studiile sunt întrerupte, iar starea emoțională și fizică le este afectată. 

Continuarea studiilor și întoarcerea la școală este dificilă și au nevoie de suportul colegilor, profesorilor și al familiei. Pentru că toate resursele materiale ale familiei se concentrează într-un singur punct - însănătoșirea celor mici - este nevoie de suport financiar.

Ce presupun bursele MagicEDU

  • Reintegrarea copilului la școală prin suport financiar printr-o bursă în valoare de 500 de lei, în fiecare lună, timp de un an;
  • Acoperirea cheltuielilor pentru rechizite școlare, cărți și pentru pregătirea la materii din care copiii susțin examenele de capacitate sau bacalaureat;
  • Susținerea tinerilor care urmează facultatea, în anumite cazuri.

Te-ar putea interesa și: