U și CFR s-au înțeles: Derby de Cluj se joacă în Gruia!

 

LPF a programat prima confruntare din acest sezon dintre U Cluj și CFR Cluj în etapa a IV-a, iar aceasta urma să se dispute pe terenul alb-negrilor. Cum meciul nu se putea disputa pe Cluj Arena din cauza festivalului Untold, a fost luată în calcul din nou variantele Sibiu sau Mediaș, dar se pare că cele două cluburi clujene s-au înțeles să inverseze meciurile din Derby de Cluj, astfel încât prima confruntare să se dispute în Gruia, pe terenul feroviarilor, iar returul să se joace pe Cluj Arena! Mai rămâne ca zilele viitoare LPF să-și dea acordulpentru o astfel de modificare a programului.

„Cea mai bună variantă. Nu poți ca astfel de jocuri să le dispuți pe teren neutru, când ai posibilitatea unui stadion plin?! Din câte am auzit, sper să nu greșesc, ambele cluburi sunt de acord. Să vedem ce se poate regulamentar”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj.

”Cei de la U Cluj au cerut să schimbe locul de disputare. Eu, unul, am fostd e acord. Mi se pare normal, ei au probleme cu Untold-ul, noi avem meciurile în Europa, E corect să se joace așa, sper să rezolve”, a spus și Dan Petrescu, antrenoul celor de la CFR Cluj.

Derby de Cluj e programat să se dispute în etapa a IV-a din SuperLigă, în weekendul 3-4 august.

Te-ar putea interesa și: