U Cluj meci aproape decisiv cu Farul pentru intrarea în play-off. Sabău: ”Să jucăm cu ambiție, cu orgoliu. Asta ne dorim, să câștigăm!”

 U Cluj joacă, miercuri, împotriva campioanei României, un joc care poate fi decisiv în ce privește accederea trupei lui Ioan Ovidiu Sabău în play-off-ul SuperLigii. Tehnicianul clujenilor spune că echipa sa putea fi deja liniștită în privința clasării în primele șase locuri ale clasamentului, dacă nu înregistra câteva înfrângeri la care nimeni nu s-a așteptat.

”Cu Farul am avut rezultate bune de-a lungul vremii, dar nu trăim din amintiri, trebuie să facem bun pentru a putea câștiga de această dată. E o presiune în plus, pentru că acest meci poate fi decisiv, câștigând ne poate ține în cursa pentru play-off. E ceea ce doream de altfel, și evoluțiile noastre ne spuneau clar că putem fi și noi acolo. Am arătat de multe ori bine, dar am pierdut niște meciuri la care nu ne așteptam să se întâmple asta nici ei jucătorii, dar nici eu și  nici fanii noștri. Vrem să nu-i dezamăgim nici în jocul cu Farul, și nici pe noi, în cele din urmă. Contează să jucăm cu ambiție, cu orgoliu și sper să o facem bine. Asta ne dorim, să câștigăm!

Întâlnim un adversar care are momente foarte bune cu momente mai puțin bune. Și ei au anumite probleme, dar rămân, totuși, o echipă bine antrenată de Gică Hagi, echipă cu multă personalitate, experiență. Au câștigat campionatul și cu siguranță știu și ei cum să se mobilizeze în acele momente când lucrurile nu merg bine.

În ce-l privește pe Dan Nistor, sigur că în condițiile în care a fost ales jucătorului primei părți a campionatului, evoluțiile sale, execuțiile lui, golurile înscrise, așteptările vizavi de el sunt altele în prezent. A trecut prin cea mai bună perioadă a lui, și atunci când nu este la același nivel ne întrebăm ce se întâmplă cu Dan. El rămâne același jucător foarte important pentur noi, va reveni acel jucător care poate să facă diferența. Apar și momente mai puțin bune, e firesc, dar important e sa nu abandonezi. Eu am mare încredere încă că va fi acel jucător care va putea face diferența, și sper să depășească cât mai rapid acest moment mai puțin bun.  Îl văd și pe el afectat că nu-I ies lucrurile așa cum și le-ar dori, așa cum au fost până la urmă. Dar, și în condițiile astea, la jocul cu Sepsi el a avut trei pase de gol, sunt acele momente în care inventează ceva.

Ar fi trebuit să fim în situația în care să avem mai multe puncte și să nu considerăm fiecare joc ca unul decisiv, dar, și în aceste condiții, trebuie să suferim, fiecare să joace la nivelul lui, să joace foarte bine, și sper să câștigăm meciul cu Farul”, a declarat antrenorul ”Șepcilor roșii”; Ioan Ovidiu Sabău, marți, la conferința de presă de dinaintea jocului cu campioana României.

Partida dintre U Cluj și Farul Constanța se joacă, miercuri, pe Cluj Arena, cu începere de la ora 18.30.

Te-ar putea interesa și: