U Cluj atacă locul doi în SuperLigă!

 

U Cluj revine, luni, pe Cluj Arena după trei deplasări consecutive. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău are un excelent început de sezon; locul 3 în SuperLigă și nicio înfrângere în cele cinci meciuri disputate până acum. Adversara din cea de-a șasea etapă va fi Sepsi Sf.Gheorghe, una ”tare, solidă, din punct de vedere fizic”, după cum a caracterizat-o antrenorul ”alb-negrilor”.

„Nu arată rău. Sunt o echipă tare, solidă, din punct de vedere fizic. Am văzut și jocurile cu Rapid și Craiova și e o echipă care vine sus, face pressing într-un 3-4-1-2, e agresivă, nu te lasă să joci. Sigur, are și multe slăbiciuni, ca orice echipă din campionatul nostru. Dar eu cred că noi trebuie să arătăm mai mult curaj. Aș vrea 60-70% din meciul cu Hermannstadt, dacă arătam așa ca dinamică, să jucăm foarte rapid, jucătorii fără minge să dea soluții jucătorului cu mingea, eu cred că îi putem pune în dificultate. Dacă vom fi greoi, lenți, atingem mingea de 4-5 ori, în duelurile unu contra unu cred că sunt mai puternici decât noi și nu este punctul nostru forte.”

Se fac eforturi la Cluj Arena și stadionul arată bine. Chiar, surprinzător, terenul arată bine și se fac eforturi ca la ora jocului să arate mult mai bine. Am fost pe teren și se preocupă oamenii. Suporterii ne așteaptă, arătăm bine, suntem pe locul 3. Poate e cel mai bun început, dar nu e suficient. Trebuie de fiecare dată să te reîncarci, să îți găsești motivația, emoția de care ai nevoie. Când intri în teren, să te transformi. Să știi că toată săptămâna te-ai pregătit pentru cele 95 de minute în care trebuie să fii dispus să faci sacrificii, să nu te mulțumești cu puțin.

Nu avem probleme de lot. Doar Șfaiț, care a avut o contractură, de aceea nu a fost nici în lot la meciul cu Petrolul. Dar eu cred că și el de luni poate să intre ușor-ușor în antrenament. Lucas Masoero și-a revenit, s-a antrenat normal. A avut o lovitură, dar e în regulă, e bine.

”Încă doi jucători mi-aș dori”

Sunt mulțumit de lot. Încă doi jucători mi-aș dori, nu pot să vă spun pe ce posturi. Dar eu cred că de încă doi jucători am avea nevoie, alt profil de jucător față de ce avem noi în momentul de față. Arătăm ca lot destul de bine. Cred că vom arăta mai bine, mai dinamici, mai periculoși în atac când și Thiam va fi 100%, dar și Blănuță, Bettaieb, Berto. Sunt jucători de atac cu personalitate, capabili să ia acțiuni de unu contra unu, să finalizeze. Când ei vor fi foarte foarte bine pregătiți, și în atac vom pune mai mari probleme.

Jasper van der Werff ca ritm, încă e departe. A stat destul de mult și e un post riscant dacă nu ești pregătit. Dar e un jucător serios, care sigur va ridica nivelul echipei și va crea concurență, pentru că avem nevoie de acest lucru. Avem și marți dimineața un joc amical cu Sănătatea, o să mai avem câteva jocuri și în pauza competițională, tocmai pentru a-i ajuta pe toți jucătorii care au venit mai târziu și nu au ritm, să se integreze cât mai rapid, să capete acea formă bună de joc.

Thiam cred că va fi pregătit sută la sută în 2-3 jocuri. Și acum are momente foarte bune, cu momente mai puțin bune. Se protejează destul de mult ca și efort, să fie eficient când are mingea, să nu o piardă. Jucător tare, care în orice moment poate să inventeze ceva. E un atacant foarte foarte bun. Și la meciul cu Petrolul a jucat mai multe minute, la fel și luni va fi în teren", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, înainte de meciul de luni.

Meciul împotriva lui Sepsi va începe la ora 19.00, iar în cazul unei victorii echipa clujeană poate urca pe 2 în SuperLigă, peste Oțelul Galați, care nu a jucat în această etapă.

Te-ar putea interesa și: