U-BT Cluj a fost eliminată din Cupa României după primul meci din Final 8, fiind învinsă de CSO Voluntari, scor 95-101.
Dacă primele două sferturi au fost echilibrate, în al treilea meciul s-a „rupt”. Voluntari l-a câștigat pe primul, 23-22, clujenii pe al doilea, 24-21. În al treilea, ilfovenii au avut 37-20 și nu au mai putut fi întorși în al patrulea, când U-BT Cluj terminat cu 29-20. U-BT Cluj - Voluntari s-a terminat 95-101 și ilfovenii au avansat în semifinalele Cupei.
„Vreau să încep prin a le mulțumi fanilor de la Cluj, care ne-au susținut în sală, dar și celor care au făcut-o din fața televizoarelor. Evident că suntem dezamăgiți de această înfrângere. Am câștigat ultimele cupe și ultimele campionate, voiam să ne impunem și acum.
Ne-am luptat, dar nu a fost suficient. Voluntari a fost echipa mai bună. Mergem mai departe și le promitem fanilor că ne vom lupta în continuare pentru a juca un baschet de calitate și a fi cât mai sus în celelalte două competiții în care am rămas. Defensiva a fost principala problemă, când primești 101 puncte e greu să ai pretenții.
Acesta este baschetul, probabil trebuia să găsesc soluții mai bune, însă deja e istorie. Trebuie să discutăm, să analizăm și să mergem înainte, deoarece sezonul continuă.
Toate echipele joacă după aceeași regulă, nu vreau să dau vina pe asta. E situația din teren, e ceea ce am arătat în formula actuală, cu care puteam juca la acest meci. Nu căutăm nicio cauză din cauza acestei reguli”, a declarat Mihai Silvășan, la finalul meciului, pentru site-ul oficial al clubului.
U-BT Cluj este calificată în play-off-ul EuroCup, dar nu are parte de un sezon prea bun în Liga Națională de Baschet Masculin, acolo unde ocupă doar poziția a șasea în clasament.