CFR Cluj a câștigat de o manieră categorică meciul de la Arad cu UTA, scor 4-1 (0-0), desfășurat luni seara în cadrul etapei a 26-a, și s-a instalat în fruntea clasamentului SuperLigii. După o primă repriză fără goluri, echipa lui Dan Petrescu s-a dezlănțuit în partea a doua a meciului.
Feroviarii s-au instalat pe prima poziție în clasament, cu 46 de puncte, devansând FCSB la golaveraj!
”Pot să spun că și prima repriză a fost bună, am avut niște șuturi ratate, care nu au fost finalizate. Ne-am creat niște ocazii în prima repriză, dar nu la fel de clare ca în repriza a doua. La prima acțiune am marcat.
Am controlat meciul cap coadă. E pentru prima dată cred când păstrez titularii pentru al doilea meci consecutiv. Când joacă aceeași echipă se vede.
La început toată lumea zicea că am ceva cu Louis Munteanu. Eu mereu sunt ăla care nu face nimic, când nu dă goluri, eu sunt vinovat. Acum e pe val, sper să o țină tot așa. Are talent, atitudinea lui e diferită, e total schimbată. Munteanu e un fotbalist extraordinar. Sper să o țină tot așa.
Momentan nu am realizat nimic, sunt 5 echipe într-un punct. Să nu uitați câte schimbări au fost la echipa asta. Din mai până acum nu știu cine a mai rămas dintre titulari. Ușor, ușor s-au creat niște relații de joc.
Avem meci la Iași, care a făcut egal cu U Cluj, va fi extraordinar de greu. Sunt probleme cu terenul acolo”, a spus Dan Petrescu, după meci.
Etapa următoare, echipa din Gruia va evolua contra celor de la Poli Iași. Meciul se va juca, în Copou, duminică 16 februarie, de la ora 16.00.