U-BT Cluj, debut cu victorie în semifinala Ligii Naționale

Campioana U-BT Cluj-Napoca şi vicecampioana CSM CSU Oradea au debutat cu victorii, pe teren propriu, joi seara, în semifinalele Ligii Naţionale de baschet masculin.


U-BT Cluj-Napoca a învins-o pe FC Argeş Piteşti cu scorul de 91-71 (28-22, 21-23, 18-10, 24-16), condusă de Bryce Jones, cu 19 puncte şi 5 pase decisive. De la ''U'' s-au mai remarcat Mihai Marius Măciucă, 16 p, 3 pd, Andrija Stipanovic, 13 p, 7 recuperări, 5 pd, şi Emanuel Căţe, 8 p, 10 rec.

Corey Zyshonne Allen-Williams, cu 20 p, 5 rec, 4 pd, a fost MVP-ul piteştenilor.

”Nu contează că e o victorie la 20 de puncte sau la un singur punct. Contează că e o primă victorie în semifinale. Avem 1-0, trebuie să rămânem concentrați. Nu a fost un meci foarte calitativ, dar am avut o intensitate bună și am reușit multe recuperări. Acolo s-a văzut dorința noastră de a juca! Au fost aproape o bună parte din meci, dar consistența noastră din apărare a făcut ca diferența să fie aceasta. Mergem mai departe și ne pregătim de jocul de sâmbătă. Când trebuie să joci după o anumită regulă, atunci îți utilizezi la maximum imaginația. Ținând cont și de accidentarea lui Karel din prima repriză, am întâmpinat anumite probleme în rotație. De aceea am evoluat în unele formule pe care nu le-ați văzut atât de des. Noi am mai folosit astfel de formule. Mă aștept ca sâmbătă să avem aceeași intensitate și chiar să jucăm mai bine. Nu am jucat de 9 zile, nu ne plac astfel de pauze. Vom face tot ce ține de noi pentru a avea un ritm bun!”, a spus Mihai Silvășan, antrenorul campioanei României, la finalul meciului.

”Am fost pregătiți și mi-a plăcut energia noastră. Am jucat împreună, mai ales în ofensivă. Am avut intensitate, chiar dacă nu am evoluat de mai multe zile. Am respectat planul de joc și ne-am adaptat în permanență, luând deciziile potrivite. Dacă vom continua așa, va fi bine. Acum ne vom recupera, cu scopul de a fi pregătiți și sâmbătă, în special mental”, a spus și Bryce Jones, jucătorul clujenilor.

Cele două formații se vor reîntâlni sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00.

În cealaltă semifinală, CSM CSU Oradea a trecut de CSO Voluntari cu 79-73 (21-16, 23-23, 15-20, 20-14). Da la gazde s-au evidenţiat Kristopher Jameil Richard, 10 p, 5 rec, 3 pd, Donatas Tarolis, 12 p, 4 rec, Nijal Eman Pearson, 10 p, 5 rec, 4 pd, Bogdan Nicolescu, 13 p, 4 rec, Cătălin Baciu, 10 p, 6 rec, 3 pd. Trevon Litrell Allen a fost cel mai bun de la oaspeţi, cu 21 p, 4 rec.

Semifinalele au loc după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

În primele partide pentru locurile 5-8, CS Rapid Bucureşti a învins-o pe CS Dinamo Bucureşti cu 80-70, iar BC CSU Sibiu s-a impus cu 93-91 în duelul cu CSM CSU Constanţa, coşul victoriei fiind reuşit de Jay Lawrence Threatt Jr, cu patru secunde înainte de final.

Seriile pentru locurile 5-8 au loc după sistemul cel mai bun din trei partide.

Te-ar putea interesa și: