Campioana României la baschet masculin a început cu o înfrângere primul meci din returul sezonului regulat din EuroCup. U-BT Cluj a pierdut, marți seara la Ankara, disputa cu Turk Telekom, finalista ediției precedente, scor 84-95, și a contabilizat al treilea eșec al sezonului european.
Patrick Richard și Andrija Stipanovic au marcat cele mai multe puncte, câte 15, pentru echipa antrenată de Mihai Silvășan, urmați de DJ Seeley 13 puncte, și Jarell Eddie, 12 puncte. De la echipa turcă, James Palmer a fost cel mai bun jucător de pe teren, cu 24 de puncte înscrise, 3 recuperări și 5 pase decisive.
”E foarte simplu: am jucat un meci foarte prost de baschet. În primul rând, în defensivă – am permis 53 de puncte în prima repriză. Nu am luptat destul, nu am depus destul efort, nu am obținut recuperările ofensive, am pierdut multe mingi așa că a fost o partidă foarte proastă pentru noi pe care trebuie să o uităm cât de repede. Evident, asta vine dintr-o abordare proastă, o mentalitate nepotrivită și la asta trebuie să lucrăm mai mult - să fim mai constanți din punct de vedere al mentalității.
Felicitări echipei Turk Telekom pentru această victorie. Cu siguranță, ei au arătat ca și cum și-ar fi dorit mai mult victoria decât noi. Din păcate, am jucat foarte prost, cu o intensitate slabă, concentrare redusă și atitudine nepotrivită. A fost unul dintre cele mai slabe jocuri ale noastre în EuroCup. Nu am avut abordarea corectă. Ei au avut mai multe recuperări ofensive și știam că sunt o echipă bună la acest capitol, dar chiar și așa au avut 16 recuperări ofensive. Am avut 19 turnoveruri. E foarte dificil când primești 95-100 de puncte să câștigi în deplasare. Din păcate, asta a fost istoria acestei confruntări. Așteptăm următoarele meciuri. Cred că suntem într-o poziție bună și trebuie să luptăm pentru a o păstra”, a spus la finalul partidei din Turcia, antrenorul U-BT Cluj, Mihai Silvășan.
Următorul meci pentru U-BT Cluj este cel cu CSO Voluntari din LNBM. Săptămâna viitoare, marți 12 decembrie, de la ora 19.00, campioana României va juca împotriva echipei Slask Wroclaw, în etapa a 11-a a grupelor EuroCup.