România a reușit un start perfect la Euro 2024, învingând cu un extraordinar 3-0 naționala Ucrainei, pe Allianz Arena, în primul meci al Grupei E. După un început de meci în care tricolorii au fost destul de înghesuiți în propria jumătate de teren, Nicolae Stanciu a trimis o torpilă la vinclu, în minutul 29, aruncând în aer stadionul lui Bayern Munchen! Minunea a continuat în minutul 52, când Răzvan Marin l-a învins pentru a doua oară pe Lunin, portarul lui Real Madrid, cu un șut extraordinar de la distanță, pentru ca ziua perfectă a tricolorilor să fie încununată de golul numărul trei reușit de Drăguș după doar alte patru minute.
A fost, în cele din urmă, un meci tactic perfect al naționalei noastre care n-a dat nicio șansă experimentaților jucători ai Ucrainei, și un start perfect la Europeanul din Germania, la care mulți dintre noi nu sperau!
Formațiile de start:
ROMÂNIA: Niță - Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Drăguș, Coman
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Mihăilă, Pușcaș, Alibec, Bîrligea
UCRAINA: Lunin - Konoplya, Zabarnyi, Matvienko, Zinchenko - Shaparenko, Stepanenko, Sudakov - Tsygankov, Dovbyk, Mudryk
Rezerve: Buschchan, Trubin, Svatok, Tymchyk, Bondar, Talovierov, Zubkov, Shaparenko, Malinovskyi, Sydorchuk, Yaremchuk, Vanat, Yarmolenko
30.000 de români sunt prezenți în tribunele Allianz Arena pentru a-I susține pe tricolori. Imnul ”Deșteaptă-te române” a răsunat impresionant din piepturile zecilor de mii de suporteri ai naționalei României. Anunțat titular, Mihăilă nu va juca cu Ucraina fiind răcit, jucătorul Parmei a fost înlocuit de Florinel Coman.
Început de meci extrem de disputat. Min.7: Burcă respinge excelent șutul lui Tsygankov din marginea careului de 16 m. Lunin reține cu siguranță șutul puternic trimis de Coman de la 25 de metri, în min.8. Ucraina presează în jumătatea noastră, dar ne apărăm exact și nu oferim spații spre poarta lui Niță. Min.20: 74-26 situația posesiei mingii în favoarea Ucrainei. Burcă respinge in extremis în corner centrarea lui Konoplya, în min.22. Dovbyk trimite peste transversală, în min.22. Lunin reține centrarea lui Rațiu de pe partea dreaptă, min.24. Min.28: primul nostru corner rămâne fără rezultat. GOOOOOOOOOOL România!!! NICOLAE STANCIU trimite o torpilă de la 22 de metri în vinclul porții lui Lunin, în min.29! Portarul lui Real Madrid a trimis greșit din propriul careu, mingea a fost interceptată de Man, care i-a așezat-o ideal lui Stanciu! O bijuterie de gol marcă înregistrată a căpitanului naționalei României! 1-0! Drăgușin la un pas de autogol în min.36, la centrarea lui Mudryk! Man șutează violent la o palmă de bara porții ucrainene, în min.39! Stanciu execută un corner direct pe poartă, în min.40, și mingea lovește transversala! Ar fi fost un gol de poveste! Burcă se apără excelent în fața lui Dovbyk, în min.43! Se joacă într-un ritm extraordinar de ambele părți! Două minute suplimentare pentru prima repriză! Pauză pe Allianz Arena! Naționala României este în avantaj pe tabelă după o prestație superbă atât în faza de apărare, acolo unde cuplul Burcă-Drăgușin face un meci perfect, dar și pe contraatac și în faza de atac! Oricum, o surpriză teribilă jocul bun al naționalei în prima parte a meciului! De partea cealaltă, Ucraina a avut posesia mingii, 67 la sută, dar n-a expediat niciun șut pe poarta lui Niță!
Nicio modificare în cele două echipe la reluarea partidei. Coman șutează pe colțul lung, în min.46, dar mingea trece pe lângă poartă. Sudakov trimite puternic peste transversală de la distanță, în min.50. GOOOOOOOOOOOL România! RĂZVAN MARIN șutează fenomenal de la 20 de metri, în min.53, fără speranțe pentru Lunin! 2-0! Rațiu șutează pe colțul scurt, dar Lunin respinge excelent în corner, în min.55! GOOOOOOOOOOOL România! DENIS DRĂGUȘ trimite în plasă din câțiva metri, în min.57, după o pătrundere și o pasă minunată a lui Man! 3-0!!!!! Dublă schimbare făcută de Iordănescu, în min.62: Hagi și Mihăilă întră în joc, înlocuindu-I pe Coman și Man! Trei modificări și în tabăra ucraineană! Stanciu trimite în plasa laterală din lovitură liberă, în min.69. Un suporter român a pătruns în teren iar jocul este întrerupt pentru câteva momente! Rus și Pușcaș sunt aruncați în luptă, în min.75, au trecut pe bancă Marius Marin și Drăguș! Încă un sfert de oră din acest meci fabulos făcut de naționala României! Primul șut pe poarta lui Niță vine abia în min.77, însă portarul nostru reține cu siguranță mingea trimisă de Sudakov din marginea careului. Niță reține excelent în min.80 la o deviere a lui Burcă spre poarta noastră. Imnul României este intonat din nou de cei 30.000 de români din tribune. Momente emoționante pe Allianz Arena! Iese căpitanul Stanciu, în min.86, intră Racovițan. Încă patru minute din acest meci! Final de meci, sărbătoarea tricoloră poate începe pe teren, dar și în tribune!
Următorul meci al naționalei noastre va fi contra Belgiei, pe 22 iunie!