Săndoi: Omogenitatea şi relaţiile de joc sunt obiectivele noastre în pregătirea de dinaintea Campionatului European U21

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, marţi, într-un interviu acordat FRF TV, că omogenitatea şi relaţiile de joc sunt obiectivele reprezentativei pe care o conduce în stagiul de pregătire pe care îl efectuează în Italia înaintea participării la Campionatul European de fotbal Under-21, găzduit de România şi Georgia între 21 iunie şi 8 iulie.

"În primul rând mă interesează să obţinem o omogenitate mai mare în acest stagiu de pregătire, să stabilim nişte relaţii de joc. Pentru că avem două săptămâni până la primul meci de la Campionatul European. Iar având în vedere că nu am avut decât trei acţiuni până la această dată cred că aceste două săptămâni sunt foarte importante pentru noi. Astea sunt obiectivele noastre, omogenitatea şi relaţiile de joc. Dăruirea pe care jucătorii trebuie să o arate atât la antrenamente, cât şi la jocurile oficiale, trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Pentru că fără o implicare maximă nu pot să apară rezultate decât în mod întâmplător. Când îmbraci tricoul echipei naţionale trebuie să fii capacitat 100%", a afirmat tehnicianul, potrivit Agerpres.

Săndoi susţine că adversarele din grupa de la Campionatul European Under-21, Spania, Ucraina şi Croaţia, sunt toate foarte valoroase.

"Adversarii noştri din grupa de la EURO sunt puternici, asta este foarte clar. Iar în primul meci întâlnim cea mai titrată echipă, Spania, care a câştigat cele mai multe titluri europene. Această ţară are un bazin fantastic de mare şi mereu are de unde să aleagă. La ei nu contează atât de mult faptul că lipseşte un jucător, pentru că sigur va apărea altul de aceeaşi valoare. Iar apoi vom întâlni două echipe care produc jucători tineri pe care îi exportă în Europa, mă refer aici la reprezentativele Ucrainei şi Croaţiei. Oricum, trebuie să fim conştienţi că la un turneu final toate participantele au o valoare ridicată", a explicat el.

Selecţionerul a adăugat că jucătorii săi trebuie să conştientizeze cât de mult contează participarea la un turneu final pentru carierele lor.

"Jucătorii trebuie să ştie că nu oricând se întâlnesc cu o asemenea şansă, de a juca la un turneu final. Eu am participat cu generaţia mea doar la un turneu final de juniori, nu am reuşit însă să ne calificăm şi la un European de tineret. Aşa cum creşte valoarea unui jucător după ce a participat la un European sau Mondial de seniori, la fel se întâmplă şi cu jucătorii care evoluează la un European de tineret. E o experienţă în plus care nu poate fi decât benefică, mai ales atunci când rezultatele sunt bune", a precizat Săndoi.

Echipa naţională de tineret a României efectuează între 5 şi 14 iunie un stagiu de pregătire în Italia, la Bagno di Romagna.

Selecţionata condusă de Emil Săndoi va participa în perioada 21 iunie - 8 iulie la Campionatul European U21, turneu final găzduit de România şi Georgia. Reprezentativa "tricoloră" face parte din Grupa B, alături de Spania, Ucraina şi Croaţia.

Te-ar putea interesa și: