Universitatea Cluj are meci greu, sâmbătă, cu CSU Craiova, echipă aflată pe locul trei în SuperLigă. Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul ”alb-negrilor” vrea să obțină o nouă victorie, după cea de săptămâna trecută de la Arad, și spune că valoarea jucătorilor săi nu este cu nimic mai prejos decât cea a adversarilor. Mai mult, la acest meci, e foarte posibil să reapară în primul 11 al clujenilor Chipciu și Nistor, refăcuți după accidentările suferite recent.
”Ca de fiecare dată, ne așteaptă un meci important pentru mine ca antrenor și pentru jucători, public, club. E foarte important cum vom arăta la acest joc cu un adversar care are jucători care au calitate. Dacă sunt lăsați, pot face diferența. Aici mă refer la Mitriță, Bancu, Ivan. Analizând adversarul am văzut calitățile lor, cum sunt organizați, cum vor juca. E foarte important ca noi să jucăm la valoarea pe care o avem, la nivelul nostru, pentru că și noi avem jucători foarte valoroși, care au calitate. E foarte important să avem curaj, să jucăm, să nu ne fie teamă, să nu fim timizi. Cred că jucătorii au personalitate. Majoritatea dintre ei au jucat la cel mai înalt nivel și cred că trebuie să jucăm și să ne considerăm o echipă importantă, valoroasă, care poate juca de la egal la egal cu orice echipă.
Mă aștept la un meci în care trebuie să arătăm bine pentru a pune în dificultate adversarul. Nu vreau să văd jucători fricoși. Fără curaj nu poți juca fotbal, oricât te-ai pregăti tactic. Dacă îți lipsește curajul, e foarte greu să obții rezultate. Vreau să văd o echipă cum am văzut la Arad.
Mă bucur foarte mult că a revenit la antrenamente Alex Chipciu. Cred că undeva la 60% - 70% s-a recuperat fizic. La fel, Dan Nistor este recuperat. Noi știm că avem jucători care luați individuali sunt foarte buni, însă la noi lipsește jocul de echipă. Nu ne regăsim încă.
Trebuie să găsim soluții în funcție de ce avem noi ca sistem de joc, ritmul unor jucători care au jucat destul de puțin, dar cu aceste greutăți am reușit să câștigăm la Arad, un adversar foarte foarte greu. Am câștigat cu jucători precum Peteleu, care a jucat foarte puțin în acest sezon, cu Simion, cu Cîmpanu, cu Doukoure. Deci se poate”, a spus antrenorul Universității, la conferința de presă de dinaintea meciului cu CSU Craiova.
Partida dintre U Cluj și CSU Craiova se joacă sâmbătă, pe Cluj Arena, cu începere de la ora 21.30. Copiii în vârstă de până la 14 ani au acces gratuit.