S-a întors CFR-ul pe care-l știam! Feroviarii din Gruia au desființat Rapidul, în Giulești!

 

CFR Cluj  a mai spălat rușinea evoluției de la Hunedoara, din Cupa României, și a călcat în picioare Rapidul lui Cristiano Bergodi chiar în Giulești. După o primă repriză absolut fabuloasă, echipa din Gruia a câștigat cu 4-1, toate reușitele vișiniilor fiind reușite chiar în prima repriză: hat-trick de senzație Bîrligea (min.4, 8 și 36) și Manea (45+2)! După pauză, feroviarii din Gruia au conservat eficient avantajul uriaș luat în primele 45 de minute, rapidiștii reușind golul de onoare abia în minutul 81, prin Rahmani. Astfel, CFR Cluj renaște și în lupta pentru primele două poziții în SuperLiga.

Echipele de start:

Rapid: Aioani - Braun, Săpunaru (cpt.), Cristea, Bădescu - Albu, Djokovic, Papeau - Funsho, Rrahmani, Burmaz
Rezerve: Drăghia - Onea, Iacob, Dr. Grigore, Borza, Emmers, Hromada, Oaidă, Krasniqi, Cîrjan, Hasani, Petrila

CFR Cluj: Sava - Manea, Boben, Ilie, Abeid - Muhar, Keita, Avounou - Deac (cpt.), Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich, Racasan - Camora, Al. Radu, Aussi, R. Filip, Fica, El Kaddouri, Serebe, Michael

Fără Adrian Mutu și Cristian Balaj, plecați de la echipă, CFR Cluj îi are pe bancă la acest meci pe Feri Dican și Ovidiu Hoban. Feroviarii nu-i pot folosi în Giulești pe Tachtsidis, suspendat, Ajeti, Mogoș și Kresic, accidentați. Căpitanul giuleștenilor, Cristian Săpunaru, a împlinit în preziua meciului 40 de an și a fost ovaționat de întregul stadion!

GOOOOOOOOL CFR! BÎRLIGEA înscrie simplu din marginea careului mic, în min.4, în urma unui corner perfect executat de Deac! 0-1! GOOOOOOOL CFR! BÎRLIGEA îl execută din nou pe Aioani, în min.8, cu un lob de efect din 15 metri! Același Deac cu pasa decisivă! 0-2! Șut plasat trimis de Rahmani, min.14, din marginea careului mare, dar Sava se întinde și respinge excelent în corner. Djokovic reia puternic de la distanță, dar mingea trece mult peste poarta clujeană. Sava respinge excelent din fața lui Burmaz, în min.35. GOOOOOOOOL CFR! BÎRLIGEA reușește un hat-trick de senzație, în min.36, după o nouă execuție excelentă din mijlocul careului, după o pasă foarte bună trimisă de Avounou! 0-3! Spectatorii giuleșteni sunt dezolați și cer demisia lui Cristiano Bergodi! GOOOOOOOOOL CFR! MANEA desăvârșește un atac de manual al feroviarilor purtat pe traseul Otele – Deac – Otele, în min.45+2! 0-4! Pauză în Giulești, după o repriză fenomenală făcută de echipa din Gruia!

Nu mai puțin de trei modificări făcute în echipa sa la pauză de către Cristiano Bergodi, niciuna la CFR! Abeid intervine excelent în fața lui Funsho, în min.54, și îndepărtează pericolul la poarta echipei sale. Avounou trage în plasa laterală, în min.56, după o incursiune pe partea stângă. Burmaz reia cu capul peste poartă, în min.59, din centrarea lui Braun. După Petrila, la pauză, a intrat în teren și celălalt fost jucător al CFR-ului, Krasniqi, în min.64. Sava scoate excelent lovitura de cap a lui Albu, în min.67, dar s-a semnalat offside. Aioani scoate excelent șutul lui Bîrligea din mijlocul careului, din min.68. Oaidă șutează frumos, în min.70, dar mingea ocolește vinclul porții clujene. Nicio modificare în echipa condusă de cuplul Hoban-Dican, până în min.70. Primele schimbări vin, totuși, în min.73: Bîrligea, accidentat, este înlocuit de Michael, iar Avounou de El Kaddouri. Se accidentează și Manea, în min.74, dar fundașul echipei din Gruia revine în teren. Iese Manea în min.79, în locul său a intrat Aussi. GOL Rapid! RRAHMANI îl învinge pe Sava, în min.81, după ce portarul clujeana respins un șut în față! 1-4! Sava scoate excelent la lovitura de cap a lui Rrahmani, în min.84. Ultimele modificări la CFR Cluj: au ieșit Otele și Abeid, au intrat Camora și Serebe. Sava reține șutul puternic al lui Hassani, din min.89. Final de meci, victorie uriașă pentru echipa clujeană!

Etapa următoare, stadionul din Gruia va găzdui un meci de cinci stele, între CFR și FCSB. Derby-ul va avea loc duminică, 14 aprilie, de la ora 21.00.

Te-ar putea interesa și: