Lucescu l-a convocat pe Artean, de la CFR Cluj, la Națională!

 

Fotbalistul formaţiei CFR Cluj, Andrei Artean, îl înlocuieşte pe Mihai Lixandru, accidentat, în lotul echipei naţionale a României pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania din noua ediţie a Ligii Naţiunilor, informează, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

Accidentat în partida FCSB - UTA, din etapa a 8-a a Superligii, Lixandru a efectuat un control medical amănunţit în urma căruia s-a constatat că nu se va putea reface la timp pentru partidele echipei naţionale din această lună.

"Staff-ul echipei naţionale anunţă o schimbare în lotul pentru partidele cu Kosovo şi Lituania, programate în perioada următoare. Sosit aseară în cantonamentul tricolorilor de la Mogoşoaia, Mihai Lixandru, care a acuzat probleme medicale la finalul meciului dintre FCSB şi UTA, a efectuat în această după-amiază un control medical amănunţit. În urma investigaţiilor, s-a constatat că mijlocaşul în vârstă de 23 de ani nu poate fi recuperat la timp pentru meciurile naţionalei României. Având în vedere aceste circumstanţe, staff-ul tehnic a decis înlocuirea lui Mihai Lixandru cu Andrei Artean, mijlocaşul de 31 de ani legitimat la CFR Cluj. Artean se va alătura lotului naţional mâine dimineaţă şi va fi disponibil pentru selecţionerul României în vederea pregătirii meciurilor următoare. Echipa naţională îi doreşte lui Mihai Lixandru o recuperare rapidă şi îi mulţumeşte pentru dorinţa arătată şi pentru implicare, asigurându-l de sprijinul întregii echipe", se arată pe site-ul citat.

Lixandru este al doilea jucător înlocuit de la anunţul lotului convocat de Mircea Lucescu. Recent transferat de la Atletico Madrid la Sassuolo, portarul Horaţiu Moldovan a anunţat, sâmbătă, staff-ul tehnic al naţionalei că îşi doreşte să rămână la echipa de club pentru a-şi câştiga postul de titular. Selecţionerul Mircea Lucescu a înţeles situaţia portarului român şi a decis să îl cheme pentru cele două meciuri din luna septembrie pe Laurenţiu Popescu de la Universitatea Craiova.

Lotul echipei naţionale de fotbal a României s-a reunit, duminică, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, înaintea primei acţiuni după participarea la EURO 2024 reprezentată de debutul în noua ediţie a Ligii Naţiunilor. Aceasta este totodată şi prima întâlnire cu jucătorii a lui Mircea Lucescu, revenit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.

Echipa naţională a României întâlneşte Kosovo, la 6 septembrie, (ora 21:45, Stadionul ''Fadil Vokrri'' din Prishtina) şi Lituania, în 9 septembrie, (ora 21:45, Stadionul Steaua din Bucureşti), în primele sale două partide din cadrul ediţiei 2024-2025 a Ligii Naţiunilor.

Te-ar putea interesa și: