Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a declarat, miercuri, că îşi doreşte, până la startul noului sezon al Superligii, modificarea Legii 4, care interzice folosirea materialelor pirotehnice în interiorul stadioanelor.
"Toată atmosfera asta frumoasă care se creează pe stadioane, mai ales de către suporterii echipelor gazdă, ca să nu mai vorbim dacă sunt suporteri şi de o parte şi de alta, duce la creşterea spectacolului fotbalistic. Apropo de asta, noi încercăm să facem o modificare a Legii 4 referitoare la torţe şi fumigene. Peste tot în lume se dă cu torţe şi fumigene, cu artificii. Lucrăm la o modificare, astfel încât să se permită aceste materiale pirotehnice, dar să fie monitorizaţi şi autorizaţi cei care le folosesc şi să nu intre în terenul de joc. Pentru că toată această atmosferă creează un stimulent pentru echipe şi pentru fotbal", a declarat Gino Iorgulescu pentru Agerpres.
Oficialul LPF a precizat că va încerca modificarea acestei prevederi până la începerea noului sezon.
"Eu cred că trebuie vorbit la un nivel mai sus, la prim-ministru sau la oamenii care pot lua această decizie. Eu o să încerc să iau legătura, să găsim o soluţie, pentru că peste tot se întâmplă, după cum aţi văzut. La noi, dacă e fructul oprit, mai rău se întâmplă. Nici nu e normal să îi condamni şi să îi arestezi pe suporteri... De asta zic că trebuie modificată şi până la începerea campionatului încercăm să facem chestia asta", a adăugat Gino Iorgulescu.
Conform Legii 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport, materialele pirotehnice, precum făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene sunt interzise în interiorul arenelor sportive.
În a doua parte a sezonului trecut al Superligii, mai mulţi suporteri ai echipei Rapid, printre care şi liderul Liviu Ungurean, zis "Bocciu", dar şi fostul preşedinte al clubului, Daniel Niculae, au fost puşi sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru folosirea materialelor pirotehnice pe stadionul Giuleşti.
Niculae a fost acuzat că l-a plătit şi a ajutat pe liderul galeriei Rapid să achiziţioneze şi să introducă ilegal materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal.
Parchetul a anunţat că a extins acţiunea penală faţă de doi inculpaţi, respectiv Liviu Ungurean şi Daniel Niculae, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi complicitate la această infracţiune.