Cupa României | Sabău: ”Obiectivul este să jucăm din nou finala”

 

Finalista ediției de anul trecut, U Cluj debutează joi în grupele Cupei României împotriva celor de la Steaua București. Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității, spune că obiectivul clar al acestei noi ediții a Cupei este calificarea în finala competiției.

”Jucătorii trebuie să știe că obiectivul este clar: ne dorim să jucăm din nou finala Cupei României. Să ajungi să joci o finală este ceva extraordinar. Crești ca echipă, ca și club, în astfel de jocuri, și ne așteaptă jocuri destul de importante. Deci, clar, nu vreau meci cu meci, pas cu pas.

Se pare că anul asta e un pic mai bine pentru noi în meciurile din deplasare. Am jucat bine, am avut și victorii, dar ne știm foarte bine minusurile și problemele. Suntem foarte realiști. Lucrăm la ceea ce înseamnă o mai bună pregătire a fiecărui jucător, pentru a-I recupera pe cei care au fost accidentați, iar când pot alinia cel mai bun 11, pot să spun că avem o echipă foarte bine pregătită.

Nu am de gând să folosesc două echipe în aceste două meciuri de la București. În principiu voi juca cu echipa de bază, o echipă care poate să câștige și jocul de joi. Nu tratez deloc superficial jocul de Cupă, e un joc în care toți cei care și-au câștigat dreptul să joace, vor juca. Deci nu alcătuiesc joi o echipă iar luni mă gândesc la o altă formulă. Aem patru zile, avem timp să ne refacem până luni, nu este situația de la meciul de la Piatra Neamț unde am jucat a treia zi, drumul și așa mai departe.

Sunt convins, și așa se întâmplă de obicei, echipele mai mici care pleacă cu șansa a doua se motivează. Sunt convins că cei de la Steaua vor fi foarte arțăgoși, se vor agăța de orice minge, nu vor ceda, își vor dori să câștige jocul, dar noi trebuie să arătăm foarte bine. Vom juca pe un teren foarte bun, va fi atmosferă, e tot ce trebuie pentru un joc oficial.

Cred că mesajul a fost foarte clar pentru jucători, să se pregătească foarte bine pentru acest joc, să arate o formă bună, atitudine și să trateze foarte, foarte serios adversarul, să nu fie superficiali.

”Alb-negrii” vor juca joi cu Steaua, pe stadionul din Ghencea, de la ora 16.15, iar luni 2 octombrie, U Cluj va juca, tot la București contra FCSB-ului, liderul SuperLigii, de la ora 21.00.

În aceeași grupă cu U Cluj, tot mâine, dar de la ora 18.30, CFR Cluj va juca, în deplasare, cu echipa din Alexandria. Al treilea meci al grupei este cel dintre Botoșani și Rapid București.

Te-ar putea interesa și: