CFR și Petrolul s-au anihilat reciproc, după un meci plin de nervi. Conflict între Petrescu și Munteanu!

 

CFR Cluj și Petrolul au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci disputat la Ploiești în cadrul etapei a 13-a din SuperLigă. Meciul a fost unul extrem de tensionat încă din start, foarte dur dar și fără ocazii mari de gol de-a lungul celor 90 de minute. Finalul meciului a adus un conflict major și pe banca CFR-ului, după ce Louis Munteanu, cel care a intrat la pauză la feroviari, a fost schimbat de Dan Petrescu când mai era un minut din meci! Vedeta naționalei de tineret a României a părăsit terenul extrem de furios, în pragul unei crize de isterie. Imediat, Dan Petrescu a venit lângă jucător încercând să-l calmeze, însă fără succes. Oricum, și în teren jucătorul a fost iritat, încasând și un cartonaș galben din acest motiv, fapt care-i aduce o suspendare pentru meciul următor.

Echipele de start:

Petrolul: Zima - Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu - Keita - Rădulescu, Hanca, Jyry, Grozav (cpt.) - Bempah
Rezerve: Eșanu - Stănică, Roche, Mateiu, Jahic, Tolea, Moussaki, Ilie, Radu, Irobiso, Bratu, Boțogan

CFR Cluj: Popa - Simao, Bolgado, Ilie, Camora (cpt.) - Fică, Keita, Djokovic - Deac, Michael, Korenica
Rezerve: Hindrich, Gal - Mogoș, Iacob, Boben, Graovac, Artean, Filip, Păun, Postolachi, Munteanu

CFR Cluj joacă la Ploiești meciul cu numărul 1.000 pe prima scenă fotbalistică a țării. Din echipa lui Dan Petrescu lipsesc Kamara, suspendat, și Tachtsidis, accidentat. Surprinzător, Louis Munteanu este doar rezervă pentru acest meci.

Echipa din Gruia a avut lovitura de start. Început în forță al clujenilor. Zima respinge in extremis în corner, în min.7, la reluarea în forță a lui Michael. Gazdele au echilibrat meciul la finalul primului sfert de oră. Se joacă extrem de tare, cu multe intrări la limita regulamentului, dar totul se petrece între cele două careuri, fără ocazii de gol la vreuna din porți. Papp fratează o șansă mare de gol pentru Petrolul în min.28, dar mingea trimisă cu capul din câțiva metri trece pe lângă poarta lui Popa! Două minute suplimentare pentru prima repriză. Pauză la Ploiești, după 45 de minute de luptă, dar fără realizări deosebite pe faza de atac.

Louis Munteanu intră în joc din startul reprizei secunde, înlocuindu-l pe Michael. Korenica șutează de la 20 de metri, în min.49, Zima reține fără probleme însă. Schimbare la CFR, în min.68: a intrat Păun în locul lui Keita. Matei Ilie reia peste poartă în min.72, după un corner bine bătut de Deac. Munteanu primește cartonaș galben pentru proteste, în min.75, și va fi suspendat pentru următorul meci. Dan Petrescu îl aruncă în atac și pe Postolachi, în min.83, iese Korenica. Foarte multe întreruperi ale meciului, foarte mulți nervi pe teren, dar și în tribune. Gazdele trag lamentabil de timp. Papp reia milimetric pe lângă bară, în min.90, după un corner de pe partea stângă. Patru minute suplimentare pentru acest meci. Ultima schimbare la CFR, în min.90+4: iese Munteanu, extrem de nervos pe toată durata meciului, intră Artean. Final de meci.

În urma acestui rezultat, echipa din Gruia face 19 puncte și este la 7 puncte distanță de liderul U Cluj, dar și cu un meci mai puțin disputat. Etapa următoare, CFR o va întâlni pe Sepsi. Meciul se va juca vineri, 25 octombrie, pe stadionul din Gruia.

Te-ar putea interesa și: