Tânărul atacant Daniel Birligea (21 ani) a semnat pentru echipa de fotbal CFR Cluj.
“Suntem bucuroși să vă anunțăm că Daniel Birligea, atacant în vârstă de 21 de ani, este noul jucător al CFR-ului”, a anunţat CFR Cluj pe pagina de Facebook.
Birligea a evoluat la grupele de juniori ale clubului Palermo FC, iar în ultimii doi ani şi jumătate a jucat constant pentru formaţia italiană Teramo Calcio (liga a treia).
CFR i-a mai achiziţionat în această iarnă pe atacanţii Sergiu Buş (liber de contract) şi Marko Dugandzic (FC Soci), precum şi pe mijlocaşul ofensiv Cristian Neguţ (Chindia Târgovişte).