Al șaptelea transfer la U Cluj!

 

Universitatea Cluj l-a transferat pe atacantul tunisian Adel Bettaieb (27 de ani), care în sezonul precedent a evoluat pentru Politehnica Iaşi şi care a semnat un contract care se întinde pe durata a doi ani, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.

Crescut de Angers, Adel Bettaieb a evoluat până în 2019 pentru echipa secundă a clubului din Hexagon. A mai jucat pentru UR La Louviere (Belgia), pentru care a marcat 18 goluri în 28 de partide.

Evoluţiile bune la formaţia din a patra ligă belgiană au adus un salt important în carieră, semnând la începutul sezonului 2019/2020 cu Dudelange, echipă care a cucerit 16 titluri de campioană în Luxemburg. Sezonul 2020/2021 a fost cel mai bun pe plan individual pentru Bettaieb. A marcat 17 goluri în prima ligă din Luxemburg, fiind golgheterul echipei şi al treilea cel mai bun marcator din campionat.

Forma bună în tricoul celor de la Dudelange a continuat şi în sezonul următor. Cu 15 goluri marcate şi opt pase decisive, atacantul tunisian a avut o contribuţie masivă la câştigarea campionatului de către Dudelange în sezonul 2021/2022.

La începutul sezonului 2022/2023, Bettaieb a fost transferat de Umraniyespor, formaţie care evolua în prima ligă din Turcia.

Adel Bettaieb, care are şi cetăţenie franceză, a fost transferat de Politehnica Iaşi la începutul anului, marcând patru goluri în 17 partide.

Acesta este al şaptelea transfer perfectat de ''U'' în perspectiva următorului sezon, după Dorin Codrea (ultima oară la Concordia Chiajna), Ovidiu Popescu (FCSB), Vadim Raţă (FC Voluntari), Iulian Cristea (FC Rapid), Radu Boboc (FC Voluntari) şi atacantul senegalez Mamadou Thiam (SC Al-Arabi/Kuweit).

În această vară, ''U'' Cluj l-a cedat sub formă de împrumut pe atacantul Albert Hofman la Oţelul Galaţi, dar şi pe mijlocaşul brazilian Roger Junio la Corvinul Hunedoara. De asemenea, ''şepcile roşii'' au mai renunţat la Dragoş Tescan (Gloria Buzău), Andrei Piţian (FC Voluntari), Kevin Doukoure (FC Argeş), Plamen Iliev (Cerno More Varna) şi la Marco Fossati.

Te-ar putea interesa și: