A fost inaugurat Spitalul de Psihiatrie Pediatrică Cluj, primul spital construit de la zero de CJ Cluj

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inaugurat, marți, Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania, ca urmare a finalizării și recepționării lucrărilor realizate cu fonduri europene.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă investiție pe care am finalizat-o pentru Spitalul nostru de Copii și în beneficiul pacienților care vor fi examinați și tratați în cadrul acestui Ambulatoriu. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât vorbim de singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania și una din cele doar trei din țară, unică la nivel național din punct de vedere funcțional și al facilităților de care dispune.”

Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, proiectul european în valoare totală de 38.869.411,90 lei, cu T.V.A. inclus, a vizat, în principal, extinderea suprafeței clădirii existente atât pe verticală cât și pe orizontală, respectiv prin adăugarea a încă două etaje. Noua construcție are, astfel, un regim de înălțime de S+P+3E, aria desfășurată ajungând la nu mai puțin de 3.643 mp. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect, Consiliul Județean Cluj urmează să doteze Ambulatoriul unității medicale cu peste 1.000 de echipamente (paturi, saltele, noptiere, mese, scaune, dotări IT, dotări de divertisment etc.), în valoare de 2.930.000 de lei, finanțarea fiind asigurată atât din fonduri europene, cât și din bugetul instituției.

Parterul edificiului medical găzduiește recepția, secretariatul, serviciul de primire-internare, dar și compartimentul de spitalizare „de o zi”, cu o capacitate de 15 paturi. Tot la parter este și spațiul ambulator, pentru un acces cât mai facil al pacienților și al aparținătorilor. În această zonă vor fi acordate servicii medicale celor care nu necesită internare, fiind asigurată și asistența premergătoare sau cea posterioară internării.

La primul etaj se regăsește compartimentul de spitalizare permanentă, care are 30 de paturi, împărțit în nuclee de îngrijire în funcție de vârstă. La acest nivel sunt și încăperi destinate activităților medicale, dar și sala de ergoterapie pentru activități creațional-educative.

La etajul doi se află compartimentul de toxicomani, cu o capacitate de 10 paturi, serviciul de terapie acută, zona activităților medicale, precum și o curte interioară. Cel de-al treilea etaj cuprinde atât spații destinate învățământului – amfiteatru, două laboratoare și o sală de lucrări practice pentru studenți, o bibliotecă media etc., dar și o sală de școlarizare a copiilor internați și una de kinetoterapie.

Te-ar putea interesa și: