ADMINISTRATIV

Administrativ

Aproape 3.500 de permise de ședere eliberate în Cluj anul acesta. Majoritatea pentru cetățeni din Sri Lanka, Nepal, India și Bangladesh

În total, în cele 9 luni scurse din 2023, polițiștii de la „Imigrări”, din  Cluj, au emis 3414 permise de ședere. Dintre acestea, 640 au fost pentru cetățeni din Sri Lanka, 544, pentru cei din Nepal, 363 –  India, 242 – Bangladesh. Diferența o reprezintă permise de ședere pentru străini din alte țări.

Din totalul documentelor emise, 3.344 au fost permise de ședere temporară, iar 70 au fost permise de ședere pe termen lung, notează ziardecluj.ro.

De asemenea, în aceeași perioadă de referință, s-au eliberat 806 certificate de înregistrare și 96 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.

Să mai spunem că au fost înregistrate și 3234 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 2851 de documente pentru lucrătorii permanenți și detașați. Au existat și 324 de cereri respinse.

S-au primit și 106 invitații, 93 dintre acestea fiind aprobate.

Trecând pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada analizată au fost efectuate 541 de verificări în teren, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 44 de străini. Dintre aceștia, cei mai mulți provin din Bangladesh- 20, Sri Lanka – 7, iar diferența sunt din alte state.

Administrativ

Patru obiective din Cluj vor fi iluminate, astăzi, în roz

Primăria Cluj-Napoca marchează faptul că luna octombrie este luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân. În această seară,  4 obiective din oraș vor fi iluminate în roz. Este vorba despre: Casa de Cultură a Studenților, Fântâna arteziană din Parcul Central, Podul Porțelanului și Nodul N. 

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică, cancerul mamar poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor se risc. Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani. Conform statisticilor, aproximativ 11.43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa apar la femei cu vârsta sub 44 de ani; 54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă.

Administrativ

Preşedintele Iohannis a semnat, vineri, decretul de eliberare din funcţie a președintelui Tribunalului Cluj

Judecătoarea Luca Emeșe, președintele Tribunalului Cluj, s-a pensionat. Președintele României Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de eliberare din funcție a magistratului clujean, alături de alți șapte judecători de la instanțele din țară

Administrativ

Cluj-Napoca se află printre cele 10 oraşe care au primit eticheta misiunii UE pentru neutralitate climatică în 2030

Zece oraşe europene au primit, joi, eticheta misiunii UE pentru oraşe inteligente şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei, una dintre misiunile UE din cadrul programului Orizont Europa

Administrativ

Se reabilitează Parcul Caragiale din centrul Clujului

Primăria Cluj-Napoca va demara în acest sfârșit de săptămână lucrările de ”Reabilitare parc I.L. Caragiale, strada Octavian Petrovici, parțial strada Barițiu prin descoperirea Canalului Morii”

Administrativ

Lucrările la sistemul de climatizare a blocului operator al Spitalului de Recuperare sunt aproape finalizate

Lucrările derulate de Spitalul Clinic de Recuperare pentru modernizarea sistemului de climatizare a blocului operator avansează în ritm susținut

Administrativ

Emil Boc, la Napoca Live: ”Nu voi pune în aplicare recomandarea de tăiere a arborilor din fața bisericii de pe Universității. Toți copacii rămân în picioare”

Primăria Cluj-Napoca a primit noile avize de la Comisia de Monumente Istorice pentru reamenajarea străzilor Kogălniceanu și Universității, din centrul orașului

Administrativ

A fost dată în funcțiune rețeaua de alimentare cu apă din Iuriu de Câmpie

Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a dat în funcțiune rețeaua de alimentare cu apă din localitatea Iuriu de Câmpie

Administrativ

Drumul județean Finișel – Plopi, integral asfaltat

În cadrul lucrărilor de întreținere curentă și periodică desfășurate pe drumul județean DJ 107J  (DJ 107M) – Finișel – Plopi, Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de așternere a covorului asfaltic

Pentru o navigare cât mai bună pentru dumneavoastră, folosim cookie-uri pe site-ul nostru. Unele dintre ele sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim acest site și experiența utilizatorului (cookie-uri de urmărire). Navigând în continuare, vă exprimați acordul cu folosirea tehnologiei de cookie.