U Cluj joacă duminică un meci cât un sezon cu Universitatea Craiova, cea care a învins-o la penalty-uri miercuri în finala Cupei României. Meciul are o miză uriașă. Cu un punct în fața echipei lui Cristiano Bergodi, formația craioveană își poate adjudeca titlul de campioană a României cu o victorie, în caz contrar campioana României va fi decisă în ultima etapă!
Cristiano Bergodi, antrenorul lui U Cluj, spune că echipa sa va da totul la Craiova pentru a spera la titlu în meciul cu Dinamo de pe teren propriu din ultima etapă.
„Campionatul se poate prelungi încă o săptămână. Echipa va da totul, nu cedăm deloc, este un meci foarte important. Îi vom reîntâlni, ne cunoaștem foarte bine, meciul s-a terminat practic 0-0. Am pierdut Cupa la penalty-uri, dar în cele 120 de minute s-au comportat bine jucătorii mei.
Oricum, de unde am pornit, să ajungem în finala Cupei și să ne luptăm pentru locurile 1-2, e un sezon extraordinar de bun, probabil cel mai bun din istoria acestui club, dacă ne gândim că s-a câștigat cupa în 1965.
Este un campionat foarte bun și sunt mulțumit de ce am văzut și am găsit. Primul obiectiv s-a dus, acum avem și campionatul, care nu era un obiectiv, dar suntem acolo și nu cedăm niciun milimetru. Mergem în Bănie să jucăm pentru un rezultat pozitiv”, a spus Cristiano Bergodi, înaintea marii confruntări de duminică.
Control antidoping cerut de olteni
Universitatea Craiova îi suspectează pe cei de la U Cluj de dopaj şi au cerut control antidoping pentru tot lotul condus de Cristiano Bergodi.
Controlul anti-doping se cere prin intermediul Agenţiei Naţionale Anti-Doping. Cluburile din SuperLiga au dreptul să solicite oficial la ANAD control înainte de anumite meciuri. Limitarea este că nu pot cere control anti-doping împotriva unui jucător anume, ci a echipei în cauză şi dacă este vorba de un control suplimentar vor suporta costurile.
Imediat după meci, sportivii trebuie să se prezinte în camera anti-doping acolo unde vor fi însoţiţi de un medic, un antrenor sau un alt membru din staff în vederea recoltării probelor de urină şi de sânge. Este o procedură destul de des întâlnită înaintea meciurilor importante din SuperLiga.
Constantea: ”Craiova a fost favorizată”
Delegarea arbitrului Marcel Bîrsan la meciul de titlu din Bănie i-a nemulţumit pe oficialii celor de la U Cluj, care consideră că Istvan Kovacs sau Marian Barbu ar fi trebuit să conducă partida, având în vedere faptul că sunt cei mai buni arbitri din acest sezon.
Mai mult decât atât, Radu Constantea a declarat că Universitatea Craiova a beneficiat de decizii favorabile de arbitraj şi că în mod real oltenii ar trebui să aibă două sau chiar trei puncte mai puţin în clasament. Oficialul lui U Cluj a făcut referire la golul lui Nsimba cu Dinamo, precedat de o poziţie de ofsaid şi de faza din meciul cu CFR Cluj, când liniile s-ar fi tras greşit la o fază fierbinte în urma căreia adversarii ar fi avut penalty.
„În ultimele trei săptămâni au fost probleme de arbitraj, mai ales în meciurile Craiovei. Aşa că e important să nu avem aceste discuţii. Fără acele greşeli de arbitraj pe care noi şi marea majoritate le considerăm, Craiova ar fi avut două sau chiar trei puncte mai puţin.
Ar fi fost o diferenţă, ar fi fost şi CFR Cluj în lupta pentru titlu, ca să fim corecţi, să nu ne gândim doar la noi. Aşa că ar fi important să nu avem discuţii înaintea acestei partidă de duminică”, a spus Radu Constantea.
Cele 30.000 de bilete pentru meciul de pe Ion Oblemenco s-au vândut ăn doar șase ore. Meciul va avea loc duminică, de la ora 20.30.


