U Cluj l-a transferat pe fostul feroviar Mihai Bordeianu

 

Echipa de fotbal Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocaşul central Mihai Bordeianu (31 de ani), un jucător care a câştigat cinci titluri de campion, a anunţat clubul, luni, pe site-ul său oficial.

''Sunt fericit că am semnat cu 'U', o echipă de tradiţie în fotbalul românesc şi cu suporteri minunaţi. Îmi doresc ca în sezonul care urmează să terminăm cât mai sus în clasament'', a declarat Bordeianu, care şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj pe 16 iunie

Mihai Bordeianu a început fotbalul în academia echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, însă debutul în prima ligă a venit în tricoul formaţiei FC Botoşani, în sezonul 2014/2015. În Superligă, mijlocaşul a evoluat pentru FC Botoşani şi CFR, bifând în total 191 de meciuri, perioadă în care a câştigat cinci titluri de campion şi două Supercupe ale României.

În sezonul 2020/2021, Mihai Bordeianu a fost transferat de Al-Qadsiah, echipă din prima ligă a Arabiei Saudite, în schimbul a 1,2 milioane de euro. A strâns 15 meciuri pentru echipa din Golf în acel sezon, după care a revenit în România.

Prima prezenţă în cupele europene pentru Mihai Bordeianu a venit în sezonul 2018/2019. Mijlocaşul central a evoluat 32 de minute într-un meci cu Malmo FF, din turul al doilea preliminar al Champions League. A bifat opt partide în grupele Europa League şi nouă în grupele Europa Conference League, având în total 36 de meciuri în toate fazele competiţiilor europene.

Noul jucător al Universităţii Cluj are patru selecţii la naţionala României. A debutat pe 8 septembrie 2019 în preliminariile Campionatului European într-o victorie cu 1-0 împotriva Maltei.

''U'' a mai anunţat cinci transferuri pentru sezonul viitor, Daniel Popa (atacant), Doru Popadiuc (mijlocaş), Ovidiu Perianu (mijlocaş), toţi trei de la Chindia, Bogdan Mitrea (fundaş) de la Universitatea Craiova şi Radoslav Dimitrov (fundaş) de la Sepsi OSK. Mijlocaşii Alex Chipciu şi Ioan Filip şi-au prelungit contractele cu Universitatea Cluj.

Totodată, clujenii s-au despărţit de şae jucători, Romario Pires, Florin Ilie, Denis Ispas, Adrian Bălan, Lorand Fulop, Ivan Goranov şi Aurelian Păun.

Te-ar putea interesa și: