Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat sâmbătă seara pe Cluj Arena, din etapa a 10-a a SuperLigii. Oltenii au dominat în prima repriză, când au și reușit să înscrie prin internaționalul Bancu, dar clujenii au dominat pe final de meci și au obținut golul egalizator în primul minut al prelungirilor, prin Nistor, după ce Koljic a irosit o uriașă ocazie de gol pentru U Craiova la faza precedentă!
Echipele de start:
U Cluj: Gorcea - Peteleu, Masoero, Mitrea, Vătăjelu - Popadiuc, Simion, Doukoure, Bic - Popa, Stoica
Universitatea Craiova: Popescu - Vlădoiu, Screciu, Silva, Bancu - Crețu, Mateiu - Danciu, Houri, Mitriță, Markovic
Chipciu și Nistor au fost lăsați pe banca de rezerve de Ioan Ovidiu Sabău. U Cluj începe în ofensivă meciul, dar primul șut spre poartă aparține lui Houri, min.10, care reia în plasa laterală. Min.25: nicio ocazie clară de gol la cele două porți, după ce s-a intrat în a doua jumătate a primei reprize. Tot oaspeții sunt cei care trag la poartă, prin Crețu, în min.28, dar mingea este reținută cu siguranță de Gorcea. Mitriță îl pune și el la încercare pe portarul clujenilor cu un șut din afara careului, în min.29. Craiovenii au pus stăpânire pe joc. GOL Craiova! BANCU, scăpat din marcaj de Peteleu reia imparabil din colțul careului în plasă, cu un șut din voleu, în min.31! 0-1! Markovic reia cu capul periculos din mijlocul careului, în min.33, dar mingea trece peste transversala porții lui Gorcea. Peteleu centrează în forță de pe partea dreaptă, dar Popescu respinge în corner, în min.36. Intervenție senzațională a lui Gorcea, în min.42, în fața lui Markovic scăpat singur cu portarul Universității! Vătăjelu trimite peste poartă de la distanță, în min.45+1. Final de repriză, după un joc dominat de echipa olteană.
Ioan Ovidiu Sabău îl înlocuiește la pauză pe Simion, și îl aruncă în joc pe Nistor încă de la începutul reprizei secunde. A intrat și Ivan la Craiova, în locul lui Markovic. Triplă schimbare la U Cluj, în min.57: au intrat Chipciu, Filip Ilie și Oancea, au ieșit Doukoure, Popadiuc și Peteleu. Mitrea execută bine o lovitură liberă de la 22 de metri, în min.64, dar Popescu reține de lângă bară. Mitriță reia defectuos spre poartă dintr-o poziție bună, în min.68. Ultima schimbare făcută de Ioan Ovidiu Sabău, în min.73: a intrat Silaghi, în locul lui Popa. Clujenii insistă în atac, însă nu ajung în situații periculoase la poarta Craiovei. Ocazie uriașă de gol pentru U, în min.79, dar Stoica nu-l poate învinge pe Popescu ieșit foarte prompt în intânpinarea atacantului clujean. Lovitură periculoasă pentru gazde, în min.84, execută Vătăjelu, dar Popescu respinge excelent de sub transversală. Mitrea reia cu capul peste poartă, un minut mai târziu. Asalt furibund al Universității la poarta craiovenilor! Incredibilă ocazie de gol ratată de Koljic, în min.89, care n-a putut trimite în plasă de la doi metri de poartă, după o centrare perfectă a lui Danciu! GOOOOOOOL U Cluj! NISTOR înscrie golul egalizator, în min.90+1, cu un șut superb din marginea careului. Balonul a lovit stâlpul din stânga, apoi a intrat în poartă! 1-1! Ivan primește al doilea cartonaș galben și este eliminat de pe teren, în al cincilea minut al prelungirilor!
Etapa următoare, în 2 octombrie, U Cluj va juca, la București contra FCSB-ului, liderul SuperLigii. Până atunci însă, ”alb-negrii” vor avea meci în Cupa României, joi 28 septembrie, tot în Capitală, cu Steaua.