U-BT Cluj-Napoca a câştigat, sâmbătă, ediţia a 11-a a turneului de baschet masculin Memorialul ''Antonio Alexe'', în Oradea Arena, după ce a învins în finală echipa gazdă, CSM CSU Oradea, cu 93-84 (26-15, 26-23, 26-22, 15-24).
De la orădeni s-au remarcat Kris Richard, cu 17 puncte, 4 pase decisive, 3 intercepţii, Sayeed Pridgett, cu 14 puncte, Donatas Tarolis şi Paulius Petrilevicius, cu câte 13 puncte, potrivit site-ului oficial al clubului.
Cei mai buni de la campioana României au fost Zavier Simpson, cu 25 de puncte, 11 pase decisive, 9 recuperări, şi Kevin Hervey, cu 22 puncte, 6 recuperări.
În finala mică, Slask Wroclaw a învins formaţia KK Igokea (Bosnia-Herţegovina), cu 76-74.
Antonio Alexe, un baschetbalist de marcă al României, a decedat pe 21 ianuarie 2005, la 35 de ani, într-un accident rutier. El a evoluat la începutul carierei la Oradea (1988-1993), după care a jucat la Szolnoki Olaj, Soproni KC, Falco KC Szombathely, West Petrom Arad şi CSU Asesoft Ploieşti.