U-BT Cluj are meci de cinci stele cu BD Dubai, în Liga Adriatică

 

U-BT Cluj are meci de gală sâmbătă în BT Arena, cu BC Dubai, într-un duel contând pentru etapa a XV-a din Liga Adriatică. Gruparea din Emiratele Arabe Unite, participantă, în premieră, în Euroligă, devine a doua echipă din cea mai puternică competiție continentală pe care suporterii clujeni au șansa de a o vedea evoluând pe viu, într-un meci oficial.

Deși înființată abia în 2023, BC Dubai a devenit rapid una din favoritele la câștigarea Ligii Adriatice. În stagiunea precedentă a competiției, BC Dubai a încheiat sezonul regulat pe locul 3, obținând 25 de victorii din totalul de 30 posibile. Anul acesta, formația din Emirate este neînvinsă în Ligă, fiind pe prima poziție în Grupa A, cu 12 victorii din tot atâtea partide disputate. De altfel, formația condusă de Jure Golemac a fost prima care a obținut biletele pentru faza următoare a competiției, Top 8, acolo unde până în momentul de față au mai avansat Partizan Belgrad și U-BT Cluj. 

În etapa tur, campioana României a jucat de la egal la egal cu una dintre favoritele competiției și au pus mari probleme adversarilor, cedînd la mică diferență, 77-81. 

Confruntarea de sâmbătă va avea loc în BT Arena, cu începere de la ora 17.00.

Steaua, adversara din Cupa României 

U-BT se află la exact o lună distanță de următoarele meciuri pe care le va disputa pe plan intern în stagiunea 2025-2026. După ce a câștigat SuperCupa României la începutul sezonului, când a învins-o pe CSO Voluntari, echipa noastră țintește al doilea trofeu al sezonului, Cupa României. 

Oradea va găzdui Final 8-ul Cupei României, urmând ca meciurile să se desfășoare în perioada 14 – 18 februarie, în sala „Oradea Arena”. 

Sferturi de finală:

  • 14.02 – QF 1: CSM Târgu Mureș – U Craiova
  • 14.02 – QF 2: CSO Voluntari – CSM Oradea
  • 15.02 – QF 3: U-BT Cluj –  Steaua București
  • 15.02 – QF 4: Dinamo București – CS Vâlcea

Semifinale:

  • 16.02 – SF 1: Învingătoarea din QF 1 – Învingătoarea din QF 2
  • 16.02 – SF 2: Învingătoarea din QF 3 – Învingătoarea din QF 4

Finală:

  • 18.02 – Învingătoarea SF 1 – Învingătoarea SF 2

”Cupa României este unul dintre obiectivele noastre. Ne dorim să o câștigăm indiferent de adversarul pe care îl întâlnim. Vom fi pregătiți la ora meciului, însă până atunci mai avem multe meciuri și ne concentrăm pe ce avem de jucat până la momentul respectiv”, a spus Mihai Silvășan, antrenorul campioanei României, după tragerea la sorți.

Te-ar putea interesa și: