Trupul lui Mircea Lucescu va fi depus azi la Arena Naţională; înmormântarea, vineri la Cimitirul Bellu

 

Trupul neînsufleţit al fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, va fi depus, miercuri, la Arena Naţională, înmormântarea fiind programată pentru vineri, la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Conform programului anunţat de Federaţia Română de Fotbal pe site-ul oficial, ceremoniile funerare se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, sub măsuri stricte de securitate şi protocol.

Suporterii şi publicul larg îi vor putea aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu la cel mai mare stadion din ţară în intervalul 17:00 - 21:00. Tot miercuri, de la ora 18:00 va avea loc prima slujbă de priveghi în incinta stadionului.

Accesul publicului larg va fi permis printr-un circuit controlat, special amenajat pentru a asigura fluiditatea fluxului de vizitatori.

Programul cu publicul la Arena Naţională va continua şi pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00 şi 20:00.

Vineri, ultima zi a ceremoniilor, va fi marcată de discreţie şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locaţii.

Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.

Ceremonia de înmormântare este programată să înceapă la ora 12:20, la Cimitirul Bellu din Capitală. Momentul înhumării (ora 13:10) va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.

Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.

Având în vedere amploarea evenimentului, securitatea şi ordinea publică vor fi asigurate permanent prin coordonarea strânsă între Jandarmeria Română şi Poliţia Capitalei.

Traseele rutiere au fost stabilite împreună cu Poliţia Rutieră pentru a minimiza blocajele pe durata deplasării cortegiului funerar între Arena Naţională, Biserica Sfântul Elefterie şi Cimitirul Bellu.

Publicul este rugat să respecte indicaţiile forţelor de ordine pentru a evita incidentele şi pentru a permite desfăşurarea ceremoniei în condiţii de maximă decenţă.

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.

Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.

Lucescu nu a făcut deplasare cu naţionala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marţi cu 0-2.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepţie în Liga Naţiunilor, în urma căreia reprezentativa a obţinut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanţul său pe banca naţionalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.

Te-ar putea interesa și: