Tragere la sorți |CFR Cluj – Neman Grodno, în turul doi preliminar al Conference League!

 

Miercuri, 19 iunie, la Nyon, în Elveția, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea partidelor din turul al doilea preliminar al cupelor europene. CFR Cluj va evolua cu FC Neman Grodno din Belarus!

Reprezentanta României în preliminariile Ligii Campionilor, FCSB, și-a aflat și ea posibilul adversar din turl doi preliminar al Champions League. Este vorba despre campioana Israelului, Maccabi Tel Aviv.

Corvinul Hunedoara ar putea avea parte de un duel tare în Europa League cu HNK Rijeka. Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea dintre PFC Botev Plovdiv (Bulgaria) și NK Maribor (Slovenia).

Dacă va trece de echipa din Belarus, CFR Cluj va avea parte în turul III de adversari mai dificili, precum Brondby, Zurich, St. Gallen, Mol Vidi, Austria Viena sau Mlada Boleslav De asemenea,  cel mai dificil adversar ar putea fi însă Panathinaikos, dacă grecii vor fi eliminați în turul II din Europa League.

Prezența în urna capilor de serie în play-off garantează că „feroviarii” vor evita cele mai puternice echipe, inclusiv reprezentantele celor cinci mari campionate.

Și din urna a doua pot apărea echipe periculoase ca AEK Atena, Dnipro, Lugano, Servette Geneva sau Cercle Brugge, însă restul adversarilor ar fi la îndemâna vicecampioanei.

Programul Conference League:

  • 22 iulie - tragerea la sorți a turului III preliminar;
  • 25 iulie și 1 august - turul II preliminar;
  • 8 și 15 august - turul III preliminar;
  • 22 și 29 august - play-off;
  • 30 august - tragerea la sorți a meciurilor din faza principală.

Te-ar putea interesa și: