Pilotul Simone Tempestini, intrat în istorie ca singurul pilot român cu 9 titluri de campion naţional absolut, va concura în acest weekend în Raliul Sileziei, etapa finală a Campionatului European (ERC), acolo unde poate deveni campion cu echipa MRF Tyres Team.
După ce în ultimele trei săptămâni a câştigat două curse pe plan intern, Raliul Braşovului şi Super Rally Bucureşti, Tempestini a plecat spre Cracovia, acolo unde se dă lupta decisivă în competiţia continentală.
Clujeanul a semnat în vară cu MRF Tyres, aflată pe locul 2 în clasamentul echipelor, iar în cazul unui rezultat notabil în acest weekend, poate deveni primul român campion european în această divizie. Tempestini face echipă cu britanicul Meirion Evans, cu italianul Andrea Mabellini şi cu belgianul Amauri Molle.
Raliul din Polonia va debuta vineri seară cu super speciala de la Katowice şi va avea un total de 14 probe speciale pe o lungime de 180 de kilometri. Peste 60 de echipaje de pe întreg continentul sunt înscrise la startul etapei care va stabili numele campionilor europeni din acest an.
Tempestini va pilota modelul Skoda Fabia RS, cu care este deja obişnuit, însă va avea o noutate în dreapta, copilotul său urmând să fie Francesca Maior, cea care a fost campioană europeană de juniori anul trecut alături de fratele ei mai mare, Norbert. Francesca este şi ea legitimată la Napoca Rally Academy, ca şi Simone.
"E o cursă importantă nu doar din prisma rezultatului pentru titlul de la echipe, dar şi pentru ceea ce va urma anul viitor. Suntem încrezători şi am încredere că, împreună cu Francesca, vom face un raliu bun şi cu un rezultat cel puţin la fel de bun", a spus Tempestini.
În acest moment, clasamentul echipelor este dominat de BRC Racing Team, cu 163 de puncte, în timp ce MRF, campioana ultimelor două sezoane, este pe 2, cu 137 de puncte. Aflat pe cinci în topul individual, dacă va obţine un loc în primii trei în Polonia, Tempestini poate încheia sezonul pe podium.