U Cluj joacă sâmbătă, pe teren propriu, ultimul meci din acest sezon contra celor de la Rapid București, la capătul căruia poate ocupa locul trei în clasament, o performanță la care nimeni din club nu sper în prima etapă din SuperLigă. Pe lângă preocupările legate de acest ultim meci, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a anunțat că lucrează deja la pregătirea noului sezon intern, dar și la ceea ce înseamnă parcursul european al echipei după mai bine de cinci decenii.
”Este ultimul meci al unui sezon aproape perfect. A fost un sezon chiar de excepție, pot să spun că sunt chiar mulțumit. Aștept un meci bun cu Rapid, mentalitate de învingători. Aștept să arătăm bine ca echipă, pentru că vrem să-i răsplătim pe fani prin atitudinea noastră și printr-un joc foarte bun. Sigur, se poate întâmpla orice, dar la ultimul joc vreau să arătăm foarte bine din punct de vedere mental, din punct de vedere fizic. Presiunea este pe noi, asta e realitatea, ne luptăm pentru locul trei, vreau să prindem podiumul, un lucru foarte important iar jucătorii trebuie să înțeleagă acest lucru.
Nu cred că e prea bine pentru noi că Rapid nu mai are șanse la Europa, că a rămas fără antrenor. E clar că jucătorii după un astfel de meci (Rapid – CFR Cluj 1-4, n.red) sunt foarte responsabilizați acum, totul cade pe umerii lor. Vor fi foarte motivați. Dacă până acum responsabilitatea era pe Șumudică, ei vor să demonstreze că, totuși, o echipă ca și Rapid nu arată așa. Ne așteaptă un meci greu și o reacție puternică a celor de la Rapid.
Există o atmosferă foarte bună în vestiarul nostru. E păcat să nu mai facem și bani, pentru că până la urmă și despre asta e vorba, dar cred că să termini pe locul trei este ceva de care trebuie să ții foarte mult ca jucător. Rămâi în istoria acestui club, până la urmă.
Nu se pune problema să merg la Rapid. Eu mai am doi ani contract aici. Cât de respectat va fi acest contract o să vedem, o să conteze ce rezultate vom avea ca echipă, știți cum e la noi, suntem tot timpul pregătiți cu geanta la ușă. Când lucrurile nu mai merg, când nu mai ai rezultate, asta e situația noastră a antrenorilor.
Sunt foarte procupat de ceea ce urmează în sezonul viitor, de participarea în Europa. Sper să greșim cât mai puțin în pregătire, să aducem jucători potriviți, cu mentalitate, oameni serioși. E foarte important și caracterul acestor jucători care vin, să fie responsabili, capabili să lupte pentru obiective importante. Nu e ușor de găsit astfel de jucători, mai ales că trebuie să trecem la un alt nivel, și pentru asta avem nevoie de bani mai mulți pentru achiziții, și aici trebuie să investim mai mult. Știu că domnul președinte lucrează la ce înseamnă buget, vedem ce va urma.
Pe 12 iunie vom avea reunirea lotului, va fi prima zi de antrenament, o să fie apoi 10-12 zile de pregătire la Cluj, după care plecăm în Austria. Avel o listă lungă de jucători pe care-i urmărim, dar nu vă pot dezvălui acum numele lor. Ce pot să vă spun e că țin foarte mult ca jucătorii care au dus greul acestui sezon să rămână la echipă și în continuare. Știu că Gertmonas are destule oferte, și de la Dinamo, dar el e sub contract cu noi încă, așa că nu se pune problema să plece. Așa cum ni-l dorim și pe Masoero în continuare, e un jucător foarte important, ne-a ajutat foarte mult. Să vedem ce-și dorește el din punct de vedere financiar și dacă noi putem să-i onorăm pretențiile. I-am făcut și noi una, două, trei oferte. Nu cunosc detaliile, dar eu mi-l doresc aici. Ceea ce pot să vă spun că, deocamdată, ceea ce a cerut el e departe de ceea ce i-am oferit noi.
La meciul cu Rapid nu vom putea conta pe Gertmonas, accidentat, la fel Van der Verff și Chipciu care este suspendat. Bic la fel va lipsi, e posibil să revină Cristea. Bic, Boboc nu sunt încă refăcuți.
Partida dintre U Cluj și Rapid se joacă sâmbătă, de la ora 18.00, pe Cluj Arena.