Echipa spaniolă Real Madrid a învins marţi seara, pe teren propriu, scor 5-2, gruparea germană Borussia Dortmund, în faza a doua a Ligii Campionilor. Borussia a condus cu 2-0 la pauză.
La Madrid, într-un meci arbitrat de o brigadă românească, la centru cu Istvan Kovacs, Borussia Dortmund a început curajos, cu un trident ofensiv Bynoe-Gittens, Guirassy şi Malen periculos şi foarte activ. Iar în minutul 30 Guirassy l-a găsit în careul madrilen pe Donyell Malen, care l-a învins pe Courtois. După numai patru minute Malen a intrat în rolul servantului şi Jamie Bynoe-Gittens a stabilit scorul la pauză, 2-0 pentru echipa germană.
Realul a început în forţă partea secundă în timp ce Borussia s-a retras, iar gazdele au profitat. După ce a ratat în minutul 52, Los Blancos au marcat în minutul 60. Mbappe a fost cu assistul, iar Rudiger a înscris cu o lovitură de cap. Iar după trei minute Vinicius Junior a înscris, golul a fost validat de VAR şi scorul a devenit 2-2. În minutul 82 Beier a ratat o ocazie uriaşă de gol pentru germani, pentru ca la faza urmatoare Lucas Vazquez să semneze remontada madrilenă înscriind golul de 3-2. Trei minute mai târziu Vinicius Junior a pus pe tabelă golul de 4-2 pentru elevii lui Carlo Ancelotti, în urma unei curse incredibile, începută din propria jumătate de teren. Tot Vinicius a reuşit să stabilească rezultatul final al unei remontade istorice. Brazilianul a reuşit tripla în minutul 90+3 şi s-a terminat 5-2 pentru Real, care are 6 puncte în clasament.
Rezultate înregistrate marţi seara în Liga Campionilor:
- AC Milan – FC Bruges 3-1 (Pulisic 34, Reijnders 61, 71 / Sabbe 51);
- AS Monaco – Steaua Roşie Belgrad 5-1 (Minamino 20, 70, Embolo 45+4, Singo 54, Akliouche 90+7 / Ndiaye 27 penalti);
- PSG – PSV Eindhoven 1-1 (Hakimi 55 / Lang 34);
- Juventus Torino – VfB Stuttgart 0-1 (Toure 90+2);
- Arsenal Londra - Şahtior Doneţk 1-0 (Riznyk 29 autogol);
- Aston Villa – Bologna 2-0 (McGinn 55, Duran 64);
- Girona – Slovan Bratislava 2-0 (Miguel Gutierrez 42, Juanpe 73); meci arbitrat de Horaţiu Feşnic
- Sturm Graz – Sporting Lisabona 0-2 (Nuno Santos 23, Gyokeres 53);
- Real Madrid – Borussia Dortmund 5-2 (Rudiger 60, Vinicius Junior 63, 87, 90+3, Lucas Vazquez 83 / Malen 30, Bynoe-Gittens 34).