Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stadionul Wembley din Londra.
Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a făcut o repriză secundă excelentă, impunându-se prin golurile marcate de Dani Carvajal (74) şi Vinicius Junior (83).
Borussia a avut prima ocazie notabilă a partidei, dar Brandt (14) nu a nimerit poarta.
Formaţia din Dortmund a dominat controlat jocul şi a ratat o mare şansă de a deschide scorul prin micuţul Adeyemi (21), scăpat singur spre poartă, însă a intrat în unghi după ce l-a driblat pe Courtois şi a fost blocat de Dani Carvajal.
BVB a mai avut o ocazie uriaşă, însă Fullkrug (23) a trimis în bară, după ce a fost găsit excelent în careu de Maatsen.
Adeyemi, a cărui mamă este româncă, a mai irosit o ocazie bună (28), şutul său din unghi fiind apărat de Courtois.
Portarul belgian a mai avut o intervenţie salutară (41), la şutul lui Sabitzer de la distanţă.
Campioana Spaniei a început mult mai bine repriza secundă, iar Kobel a avut o intervenţie salvatoare la lovitura liberă executată la vinclu de Kroos (49), aflat la ultimul său meci în tricoul echipei madrilene. La cornerul care a urmat, executat tot de Kroos, Dani Carvajal s-a insinuat la colţul scurt, dar a reluat cu capul peste poartă (49).
Fundaşul dreapta al echipei madrilene i-a dat emoţii din nou lui Kobel (57), cu un şut cu pământul, deviat uşor de Schlotterbeck.
Courtois (63) s-a mai remarcat o dată, la lovitura de cap a lui Fullkrug, din plonjon, la centrarea trimisă de Adeyemi.
Real Madrid a controlat total ultima jumătate de oră a partidei, în care a şi făcut diferenţa.
Vinicius Junior (66) a trimis un şut-centrare, pe care Bellingham nu a reuşit să îl devieze, deşi Kobel a ratat intervenţia, mingea trecând puţin pe lângă poartă.
''Los Blancos'' au deschis scorul în min. 74, când Kroos a executat un corner, iar Dani Carvajal a deviat cu capul de la colţul scurt, mai bine decât o făcuse în min. 49.
Bellingham a trecut şi el pe lângă gol (77), împiedicat de intervenţia lui Schlotterbeck, are a deviat mingea în corner.
Kobel a apărat şutul lui Kroos (80), din lovitură liberă, după care s-a remarcat şi la mingea expediată în forţă de Camavinga (81). Nici Nacho nu a putut să îl învingă pe Kobel (82), la un alt corner executat de Kroos.
Real Madrid a tranşat soarta finalei în min. 83, când Maatsen a greşit o minge, Bellingham, fostul jucător al Borussiei, a recuperat şi i-a pasat lui Vinicius Junior, care a marcat fără emoţii.
De remarcat că jocul a fost întrerupt după numai 25 de secunde, pentru intrarea a patru suporteri pe teren.
Aceasta a fost ultima ediţie a Ligii Campionilor în actualul format. Meciul de la Londra a fost ultimul şi pentru Marco Reus în tricoul Borussiei.
Real Madrid deţine recordul de trofee în competiţie (inclusiv Cupa Campionilor Europeni), 15, câştigând ultimele nouă finale pe care le-a jucat. Madrilenii nu au mai pierdut o finală în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent din 1981.
Dani Carvajal, marcatorul primului gol pentru Real Madrid în finala Ligii Campionilor la fotbal, câştigată sâmbătă seara cu 2-0 în faţa Borussiei Dortmund, pe Wembley, a fost desemnat "cel mai bun jucător" al meciului.
Fundaşul dreapta spaniol a deschis scorul în minutul 74 printr-o lovitură de cap, după un corner executat de Toni Kroos.
Dani Carvajal şi croatul Luka Modric s-au alăturat legendarului Paco Gento, fiind singurii care au cucerit trofeul de şase ori. De altfel, Carvajal şi Modric sunt jucătorii cu cele mai multe trofee în era Champions League, şase fiecare.