Portarul echipei CFR Cluj, Răzvan Sava, aflat în prezent în lotul echipei naţionale de fotbal care se pregăteşte la Mogoşoaia, a declarat că pentru el este o mândrie să se afle în lotul primei reprezentative şi a subliniat că acesta a fost visul său încă din copilărie.
"Este o mândrie să fiu la echipa naţională, e visul meu de când eram copil. Nu mă aşteptam să fiu în lot în momentul de faţă. Nu mă gândeam niciodată că voi ajunge aici atunci când am participat la proiectul 'Performanţa are viitor' din urmă cu 7 ani. Îmi doream, dar nu mă aşteptam. Eu m-am apucat de fotbal la 5 ani şi am început ca fundaş. În timp, pe la 8 ani am intrat în poată şi nu am mai ieşit de acolo", a spus Sava într-un interviu acordat FRF TV.
Portarul echipei din Gruia a menţionat că îşi va da totul pentru naţionala României, aşa cum i-a cerut selecţionerul Edward Iordănescu.
"Selecţionerul ne-a zis că avem toată susţinerea lui, să ne antrenăm 110% şi să dăm totul pentru România. Pentru postul de portar este o concurenţă benefică, una care ne ajută foarte mult pe toţi. Eu îmi doresc să muncesc şi mai mult şi să ajung şi mai sus", a precizat Răzvan Sava.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Bulgaria şi Liechtenstein, în 4 (ora 21:30), respectiv 7 iunie (ora 21:00), ambele pe Stadionul Steaua din Capitală, în ultimele partide test înaintea participării la EURO 2024. La turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), România va face parte din Grupa E, alături de Ucraina, Belgia şi Slovacia.