Raport UEFA: Numărul meciurilor cu peste 100 de minute jucate s-a dublat față de sezonul trecut

 

Procentajul meciurilor de fotbal care durează 100 de minute sau mai mult în cele mai bune 20 de ligi ale Europei a devenit mai mare decât dublu în primele etape din noul sezon, în comparaţie cu stagiunea trecută, potrivit unui raport UEFA.

Arbitrii din campionatele naţionale de fotbal urmează noua directivă de a calcula mai atent timpul pierdut cu opririle jocului, cum sunt sărbătoririle golurilor sau schimbările.

Raportul UEFA despre Talentele cluburilor europene şi peisajul competiţiei, care va fi publicat joi, a concluzionat că procentajul meciurilor care au durat 100 de minute sau mai mult din primele două etape ale campionatelor naţionale a crescut la mai mult de 43%, faţă de 20% pentru întregul sezon trecut.

Noua directivă din arbitraj a fost adoptată prima oară de FIFA la Cupa Mondială 2022 din Qatar, iar organismul care gestionează legile jocului (International Football Association Board) a afirmat în martie că ligile din întreaga lume ar trebuie să aibă aceeaşi abordare.

Directorul de fotbal al UEFA, croatul Zvonimir Boban, a descris recent noua directivă ca ''absurdă'' şi a susţinut că nu va fi implementată în acest sezon în UEFA Champions League.

Opinia a venit în urma exprimării preocupărilor de către fotbalişti şi sindicatele fotbaliştilor, directorul executiv al Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti, Maheta Molango, avertizând luna trecută că fotbalul se îndreaptă ''somnambul către un dezastru'' în privinţa bunăstării jucătorilor, având în vedere această directivă şi calendarul de meciuri în continuă expansiune.

Noul raport al UEFA a identificat faptul că 139 de meciuri din primele două etape ale noului sezon au durat cel puţin 100 de minute, faţă 83 în primele două runde ale sezonului precedent, astfel că media unui meci a ajuns la 100,2 minute, faţă de 97,7 minute în stagiunea precedentă.

Doar una dintre cele mai bune 20 de ligi ale Europei, Super Lig (Turcia), a avut meciuri cu o medie mai mare de 100 de minute în sezonul trecut, în timp ce media din Premier League a fost de 98,5 minute în sezonul 2022-23.

Şeful arbitrului din cadrul FIFA, italianul Pierluigi Collina, a lăudat competiţiile care au implementat noua directivă, afirmând luna trecută: ''Aceste recomandări nu afectează bunăstarea jucătorilor, ci doar compensează timpul pierdut. Sunt sigur că majoritatea actorilor din fotbal sunt de acord cu acest lucru. Reacţiile pe care le-am avut la Cupa Mondială 2022 şi la Cupa Mondială feminină 2023, atât din partea echipelor, cât şi a spectatorilor, au fost foarte pozitive''.

Collina a indicat că în fazele eliminatorii ale cupelor europene în sezonul trecut timpul adiţional acordat de arbitri a fost în medie de 10 minute în Champions League, 9 minute şi 12 secunde în Europa League şi 10 minute şi 8 secunde în Europa Conference League.

Te-ar putea interesa și: