Optimism în tabăra tricolorilor în privința calificării în optimile Euro!

 

Selecţionerul naţionalei României, Edward Iordănescu, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea în faţa Belgiei, cu scorul de 0-2, la EURO 2024, că grupa din care face parte formaţia sa este una nebună, dar s-a arătat încrezător că "tricolorii" se vor califica în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal.

"E o grupă nebună, Slovacia a bătut Belgia, noi am bătut Ucraina, Ucraina a bătut Slovacia, noi am pierdut cu Belgia. E un moment de răscruce pentru noi toţi. E momentul adevărului pentru toată lumea. Am simţit o emulaţie incredibilă, am simţit românii aproape, am simţit căldura românilor, dar e momentul în care trebuie să strângem rândurile. E momentul pozitivismului, al solidarităţii, e momentul să ne arătăm ataşamentul faţă de această generaţie şi această generaţie va răsplăti românii cu o calificare. Vă spun sigur asta", a declarat Iordănescu la Pro TV.

Tehnicianul s-a arătat mulţumit de jocul echipei, care s-a dăruit total în partida cu Belgia.

"Eu mulţumesc echipei pentru că a dat tot ce a fost mai bun. A fost un joc în care ne-am luptat, nu am cedat, am dat tot ce am putut şi pentru asta eu sunt recunoscător echipei. Cu siguranţă e foarte greu când pleci de la 0-1 în faţa locului 3 mondial şi ştiam că este greu. Asta a făcut ca în prima repriză să suferim destul de mult. În a doua repriză am văzut o altă Românie, cu altă preocupare, puteam să întoarcem rezultatul, am avut trei-patru ocazii în care puteam să întoarcem rezultatul", a completat Iordănescu.

El s-a arătat însă nemulţumit de faza de la golul doi al belgienilor care a venit în urma unei pase de peste 70 de metri.

"Tot timpul e loc de mai mult, dar echipa a încercat să dea totul, a dat totul, şi eu nu pot să fac să fiu supărat pe aceşti băieţi care au câştigat împotriva Ucrainei şi care ţin România pe primul loc şi care au o şansă la calificare. Suntem la mâna noastră. Dacă ai două, trei, patru ocazii şi nu marchezi... M-a supărat golul doi, pentru că a fost o minge de la 70 metri. Acum trebuie să ne recuperăm şi să ieşim cu un rezultat pozitiv în ultimul joc care să ne ducă mai departe", a mai spus Iordănescu.

Stanciu: ”Aşteptăm meciul cu Slovacia, să rezolvăm calificarea acolo”

"Am avut şi noi şansele noastre de a marca, din păcate nu am făcut-o azi. Au intrat toate golurile cu Ucraina. Ştiam că trebuie să suferim în faţa unei echipe ca Belgia. Şi azi am suferit. Puteam să închidem calificarea din această seară, asta ne-am dorit, dar totuşi am jucat împotriva unui adversar puternic. Cred că şi noi dacă reuşeam să egalăm... poate alta era soarta meciului. Poate ei nu mai reveneau pe tabelă. Eu sunt mândru de colegii mei, de cum am luptat azi 90 de minute. Acum trebuie să ne refacem şi să aşteptăm meciul cu Slovacia, să rezolvăm calificarea acolo", a afirmat căpitanul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu Stanciu, după meci.

El a explicat că golul rapid al belgienilor a dat peste cap naţionala României.

"Noi am încercat să forţăm şi în prima repriză sau să începem tare, dar a venit golul lor chiar în minutul 2. Asta ne-a dat peste cap, nu este chiar uşor să revii după un gol luat în minutul 2. Dar cred eu că ne-am descurcat destul de bine. Aşteptăm meciul cu Slovacia şi sper ca la final să sărbătorim calificarea", a menţionat fotbalistul.

Niță: "Ne-am luptat de la egal la egal cu un colos al fotbalului”

"Ne-am luptat de la egal la egal cu un colos al fotbalului. Din păcate am pierdut în această seară, dar am pierdut cu capul în sus, pentru că ne-am luptat de la egal la egal cu ei. Din păcate ăsta este fotbalul, au avut două ocazii şi au dat două goluri", a declarat și portarul Niţă la ProTV.

El a comentat cu modestie prestaţia sa foarte bună din partida cu Belgia, în care a avut numeroase parade salvatoare pentru echipa României.

"Eu mi-am făcut treaba şi nimic mai mult. Asta e cel mai important pentru mine, să dau ce e mai bun din mine pe teren. Îmi doresc ca la Frankfurt să ne montăm mult mai bine şi la final să ieşim învingători şi să ne bucurăm de calificare, asta îmi doresc eu", a completat Niţă.

Portarul român s-a arătat încrezător că naţionala pregătită de Edward Iordănescu va reuşi să se califice în optimile de finală ale Campionatului European.

"Îmi pare rău că nu am putut face mai mult. Mi-am dorit să facem aceşti spectatori fericiţi, cât şi pe cei care ne urmăresc din ţară. Mi-am dorit să-i facem fericiţi din nou, dar din păcate atât s-a putut în această seară. Suntem optimişti pentru meciul următor", a mai spus Niţă.

Drăgușin: ”Nu cred că ne va demoraliza acest rezultat”

"Am întâlnit un adversar de calibru, ştiam că au jucători care pot face diferenţa oricând. Nu ştiu ce ne-a lipsit, am avut ocazii, am reuşit în a doua parte a jocului să ţinem mingea la noi, să pasăm, dar până la urmă nu am dat gol. Şi asta a contat, ei au fructificat mai bine ocaziile lor şi ăsta a fost meciul. E foarte greu să începi meciul aşa de la 1-0 (pentru Belgia), se pare că astăzi ne-a lipsit ceva şi nu am reuşit să revenim. Dar am încredere în colegii mei în continuare. Nu cred că ne va demoraliza acest rezultat. Suntem încă pe primul loc, avem şanse şi vom lupta în ultimul meci pentru totul sau nimic", a spus și Drăguşin la ProTV.

El a reproşat liniei de fund a echipei României, din care face parte, că nu a dat mai multă încredere jucătorilor ofensivi.

"Cred că astăzi diferenţa s-a făcut în ultima treime. Puteam să dăm mai multă încredere noi, fundaşii, dar în continuare vom merge la meciul cu Slovacia să demonstrăm că merităm să mergem mai departe. Nu cred că ne vom demoraliza deloc. Noi avem un singur obiectiv, este realizabil şi suntem hotărâţi să îl facem. Dacă dădeam măcar un gol, la 1-1 meciul se deschidea şi poate îi prindeam pe contraatac. Pentru că ei aveau nevoie de victorie, dar asta este, mergem înainte. Avem cele mai mari şanse să ne calificăm în continuare", a adăugat Radu Drăguşin.

Te-ar putea interesa și: