Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității, a fost foarte afectat la finalul partidei din Gruia
„Am arătat destul de modest prima repriză, fără șut pe poartă, foarte puțin au fost susținuți cei doi atacanți. Am avut dinamică. Au fost câteva momente când ne-au lăsat, s-au retras, dar noi am dat mingea în out. S-a văzut oarecare teamă, crispare.
E clar că n-am pregătit jocul bine, ceva ne-a lipsit. Eu n-am făcut ce trebuia să fac, să-i aduc într-o formă bună din punct de vedere mental. Era un derby, era foarte important.
A doua repriză parcă am încercat să jucăm ceva, am avut două situații, dar pentru un meci atât de important, pentru noi, destul de puțin, din păcate.
Contează suporterii, te motivează, dar n-am pregătit deloc bine jocul, este clar. Ce am văzut astăzi... să nu ai curajul să joci, să nu te demarci, să nu dai soluții la jucătorul cu mingea. I-am lăsat izolați pe atacanți, ei pierd destul de ușor mingea, revin pe contraatac și ne prind.
Au simțit că aveam acea teamă. Au fost mult mai motivați și au pregătit mai bine meciul decât noi. Asta e realitatea, asta am văzut în prima repriză.
În a doua am avut posesia, am încercat să jucăm, câteva ocazii, centrări, dar nu mi s-a părut echipa așa cum ar fi trebuit să arătăm pentru un meci atât de important cu CFR.
Când nu ai continuitate... avem doar 3 victorii. Trebuie să tragem niște concluzii, să vedem unde sunt problemele și cum le putem rezolva. Nu vreau să anulez, să critic, să înțeleagă că nu sunt mulțumit de ce am realizat.
Sigur, aș vrea, pentru că de multe ori am arătat bine, aș fi vrut ca într-un astfel de joc să arătăm bine. Poți să pierzi, dar să arătăm mult mai bine ca echipă.
Pe mine mă interesează să prindem primele 4 locuri. Asta ne-am dorit foarte mult. Nu e vorba de o cupă europeană, că te poate și încurca. Prestigiu, ok, trebuie să fii pregătit. Știu ce înseamnă să joci la nivelul ăla. Trebuie să-ți faci lotul. Ați văzut ce s-a întâmplat cu echipe care construiesc de 7-8 ani, încearcă să câștige titlul, când ajung acolo ies din primul sau al doilea tur, în afară de FCSB.
Am arătat bine, ne maturizăm ca și echipă, ca și club. Un obiectiv frumos de realizat, dar să fim mai realiști. Cupele europene... destul de greu”, a declarat antrenorul alb-negrilor, Ioan Ovidiu Sabău, la finalul partidei.