Ministrul Eduard Novak: Sper ca Strategia Naţională pentru Sport să fie aprobată de Guvern

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, că speră ca Strategia Naţională pentru Sport, elaborată încă de anul trecut, să fie aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului şi apoi să poată fi aplicată.

Strategia Naţională pentru Sport a fost elaborată încă de anul trecut, dar nu a fost adoptată de Guvern deşi termenul estimat iniţial era 1 ianuarie 2023. Prin aplicarea strategiei în următorii 10 ani se doreşte o creştere a sportivilor legitimaţi de la 250.000 la 2 milioane, aceasta având 70 de obiective în sportul în şcoală, sportul de masă şi sportul de performanţă. Sporturile individuale prioritare de interes naţional, conform Strategiei Naţionale pentru Sport 2022-2032, vor fi canotaj, judo, tenis de masă, lupte, nataţie şi pentatlon modern, scrimă, ciclism, box, kaiac-canoe, atletism, gimnastică, iar cele de echipă: fotbal, baschet, handbal, rugby, volei, polo, hochei pe gheaţă şi oină, scrie Agerpres. 

La festivitatea desfăşurată la sediul Ministerului Sportului cu ocazia primirii delegaţiei de lupte a României după Campionatele Europene de la Zagreb, Novak a menţionat că ţara noastră poate atinge nivelul de 15-20 de medalii olimpice în 2032 prin aplicarea Strategiei Naţionale pentru Sport. 

Sursa foto: Eduard Novak

Te-ar putea interesa și: