Louis Munteanu va reveni de miercuri la programul echipei din Gruia, după ce a fost dat dispărut în ultimele zile. Atacantul în vârstă de 23 de ani a lipsit de la antrenamentele de după meciul din Conference League cu Hacken, și nu a fost inclus nici în lotul CFR-ului pentru meciul de duminică de la Galați, iar acestuia i se pregătea o amendă pe măsură, una de 10.000 de euro pentru indisciplină.
Nelu Varga, patronul grupării feroviare, a anunțat însă că nu există de fapt niciun conflict cu jucătorul, el fiind cel care i-a dat câteva zile de vacanță lui Louis Munteanu, fără să-i poată informa însă și pe cei de la club despre acest lucru.
„El era foarte supărat din cauza meciurilor și din cauza faptului că nu a jucat foarte mult și că nu i-au ieșit prea multe. A vorbit cu mine și i-am dat câteva zile de vacanță, dar nu am apucat să vorbesc și cu cei din club.
Mi-a cerut mie voie. Dar cei din club nu au dat de mine că am fost pe avioane. Totul e în regulă acum. Nu va primi nicio amendă şi de mâine e din nou la echipă”, a spus Ioan Varga pentru GSP.ro.
În aceste condiții, sunt șanse minime ca golgheterul lui CFR Cluj să fie joi pe teren la returul cu suedezii de la Hacken.