Ioan Ovidiu Sabău revine la FC Universitatea Cluj. Începând de astăzi, 02 ianuarie, acesta ocupă poziția de director tehnic și va coordona activitatea sportivă a clubului.
De asemenea, staff-ul tehnic a fost completat cu Sandu Tăbârcă și Dan Didiță, iar Romario Pires rămâne la echipă și va fi prezent la reunirea lotului programată pe 3 ianuarie.
Cariera de fotbalist a lui Ioan Ovidiu Sabău a început în alb și negru, fiind crescut la centrul de copii și juniori al Universității Cluj. A debutat în tricoul primei echipe în 1985, jucând până în 1988, când a fost transferat de ASA Târgu Mureș.
Ioan Ovidiu Sabău a contribuit la renașterea Universității Cluj din 2016, când echipa pornea la drum din Liga a IV-a. Atunci, a revenit din poziția de manager general, funcție pe care a ocupat-o până la sfârșitul sezonului 2018/2019.