Fostul feroviar Bîrligea, decisiv în Derby de România

 

FCSB a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un derby de tradiţie, desfăşurat în etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de Daniel Bîrligea (26) şi Alexandru Musi (90+3) în faţa a 45.469 de spectatori.

FCSB a câştigat al şaptelea său derby consecutiv cu Dinamo, ultimul succes al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare în acest duel datând din februarie 2020 (2-1).

Dinamo a început destul de bine şi a avut primele ocazii ale partidei, dar Selmani (10) a şutat peste poartă de la 25 de metri, iar centrarea lui Politic (13) în faţa porţii, pentru Selmani, a fost reţinută de Târnovanu.

FCSB a deschis scorul prin Bîrligea, cu o reluare acrobatică din marginea careului mic (26), după minge respinsă de Golubovic şi retrimisă cu capul de Olaru.

În min. 45+2, Politic a fost deposedat in extremis de Dawa. FCSB a mai avut o şansă înainte de pauză, dar Golubovic a respins şutul expediat de Miculescu, din unghi (45+3).

Repriza secundă a fost una lipsită de ocazii, jocul fiind unul de luptă, mai ales între cele două careuri.

În min. 90+1, Ştefănescu a şutat pe lângă vinclu din lovitură liberă de la 24 de metri.

FCSB a marcat al doilea gol prin Alexandru Musi (90+3), cu un şut din întoarcere, după centrarea lui Creţu.

Dinamo a tras singurul său şut pe poartă în min. 90+6, prin Abdallah.

Meciul a consemnat debutul fundaşului spaniol Antonio Luna la Dinamo, acesta intrând în min. 84 în locul lui Raul Opruţ.

Înaintea fluierului de start s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Cătălin Hîldan, de la a cărui moarte s-au împlinit 24 de ani pe 5 octombrie.

Bîrligea: ”O senzaţie foarte frumoasă”

"Este o senzaţie foarte frumoasă, pentru că am câştigat într-un derby, ceea ce este foarte important pentru suporteri şi pentru club. A fost un derby de Bucureşti, foarte frumos şi cu atmosferă foarte frumoasă, şi din partea lor, şi din partea noastră. Avem jucători de calitate, luptăm împreună pentru un obiectiv şi momentan ne merge bine. Sperăm să muncim cât mai bine şi să vină rezultate şi mai bune şi lumea să vină cât în număr cât mai mare la stadion. Mie îmi merge bine momentan, mă simt bine cu echipa, jucăm bine şi avem ocazii. Încerc să îmi fac cât mai bine treaba", a spus Bîrligea la finalul meciului.

Dinamo are trei egaluri şi un eşec în ultimele patru etape ale Superligii.

FCSB e neînvinsă de şase etape în campionat, având în această perioadă patru victorii şi două egaluri.

Rezultate etapa a 13-a

  • U Cluj - Oţelul Galaţi 2-0 (0-0). Au marcat: Dan Nistor (61 - penalty), Mamadou Thiam (69)
  • Gloria Buzău - Hermannstadt 3-0 (1-0). Au marcat: Constantin Budescu (45+2 - penalty, 71), Ricardo Matos (90+4)
  • Sepsi Sfântu Gheorghe - UTA Arad 1-0 (1-0). A marcat: Cosmin Matei (44)
  • Petrolul Ploieşti - CFR Cluj 0-0
  • Universitatea Craiova - FC Botoşani 0-0
  • Dinamo Bucureşti - FCSB 0-2 (0-1). Au marcat: Daniel Bîrligea (26), Alexandru Musi (90+3)

Luni se joacă ultimele partide ale etapei: Politehnica Iaşi - Unirea Slobozia și Rapid Bucureşti - Farul Constanţa

Clasament
1 U Cluj 26
2 Univ. Craiova 21
3 CFR Cluj 19
4 Oţelul 19
5 FCSB 19
6 Petrolul 19
7 Dinamo 18
8 Sepsi 17
9 UTA 15
10 Poli Iaşi 14
11 Farul 13
12 Rapid 13
13 Buzău 13
14 Hermannstadt 13
15 Botoşani 12
16 Slobozia12

Te-ar putea interesa și: