Final în Europa pentru U Cluj, eliminată de armeni după un gol reușit în minutul 117!

 

U Cluj a fost eliminată din Conference League de Ararat Armenia, după un gol primit când mai erau doar trei minute până la loteria penalty-urilor! Meciul de la Sibiu a început cu armenii în atac, dar formația lui Ioan Ovidiu Sabău a deschis scorul în minutul 14, după o reluare spectaculoasă cu capul reușită de Lukic. Oaspeții au trimis mingea în poartă în minutul 35, dar VAR-ul a anulat reușita pentru un offside. Clujenii au intrat în avantaj la pauză, dar au fost egalați în minutul 53! Pe fondul unui joc confuz al alb-negrilor, armenii au mai multe ocazii de a marca, dar primele 90 de minute se încheie nedecis. În a doua repriză din extra time, pe fondul unui joc mai bun al Universității, echipa armeană a dat lovitura în minutul 117 cu un gol ca în curtea școlii, pe fondul unor erori mari în defensivă! Eliminare dramatică din Europa pentru formația lui Ioan Ovidiu Sabău!

Echipele de start:

U Cluj: Gertmonas - Artean, Codrea, Cristea, Chipciu - Nistor, Bic, Murgia - Thiam, Lukic, Macalou

Rezerve: Lefter, Bota, Chinteș, Drammeh, Fabry, Silva, Simion, Trică

Ararat: Pinto - Hovhannysian, Queiros, Julio, Grygorian - Muradyan, Balanta, Ambartsumyan - Gbomadu, Marcos, Shagoyan

Rezerve: Ayongo, Duarte, Eloyan, H.Hakobyan, M. Hakobyan, Malis, Nersesyan, Oliveira, Tera, Welton

Atmosferă incandescentă în tribunele stadionului din Sibiu făcută de cei 9.000 de fani ai clujenilor și care au afișat o scenografie spectaculoasă la peluză și tribuna a II-a.

Armenii încep meciul în atac și au prima ocazie de gol chiar în min. șutul lui Hovhannisyan pe colțul scurt fiind parat de Gertmonas. Min. 4: Marcos și Balanta, ocazii importante de gol pentru Ararat, după gafe în defensiva echipei lui Neluțu Sabău. O nouă șansă irosită de Marcos, atacantul brazilian al armenilor, în min.5. GOOOOOOOOL U Cluj! După o centrare excelentă din flancul drept, care i-a aparținut lui Artean, LUKIC a deschis scorul în min.14, cu o lovitură perfectă de cap! 1-0! Ocazie imensă pentru Lukic, în min.27: din poziție ideală, bosniacul șutează doar în plasa laterală! Armenii trimit în poartă în min.35, însă reușita este anulată pentru un offside la limită! Min.45: o nouă șansă de gol pentru armeni, după șutul lui Grigoryan de la marginea careului, dar mingea se duce peste transversală. Pauză la Sibiu!

Ocazie de gol pentru Nistor, la doar câteva secunde după startul reprizei secunde, dar Pinto reține balonul șutat de la marginea careului mare. GOL Ararat! Oaspeții restabilesc egalitatea în min.53 prin HOVHANNISYAN, care a reluat în plasă după o pasă excelentă a lui Lima! 1-1! Armenii se află în continuare la cârma partidei, clujenii greșesc foarte mult la construcție și nu pun deloc în pericol poarta lui Pinto.Fabry, Silva și Simion sunt introduși în teren de Sabău, în min.68, au ieșit Thiam, Murgia și Macalou. Simion trimite peste transversală în min.70. Sunt aruncați în luptă și Drammeh și Trică, în min.77, au ieșit Bic și Trică. Armenii forțează pe final și au câteva cornere succesive. Se pare că meciul se îndreaptă spre prelungiri. Șase minute suplimentare arătate de la margine! Vor fi încă două reprize de 15 de minute!!

Ocazie importantă de gol pentru Simion, în min.95, la finele unui atac prelungit al clujenilor. Trică trimite cu capul peste poartă din poziție excelentă, în min.98. Clujenii domină prima repriză a prelungirilor. Ultima schimbare la U Cluj, în min.105: a ieșit Lukic, a intrat Chinteș.

Ultimele 15 minute de luptă din această partidă! GOL Ararat! Lovitură de teatru în min.117: AYONGO trimite simplu în plasă din doi metri, după ce mingea a trecut ca prin brânză prin defensiva clujeană! 1-2! Finalul meciului de la Sibiu!

U Cluj a mai rămas doar cu participarea în SuperLigă, acolo unde, duminică și tot la Sibiu, va juca împotriva celor de la Hermannstadt.

Te-ar putea interesa și: