Euro 2024 | Germania, prima echipă calificată în optimile de finală!

 

Selecţionata Germaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, pe care îl găzduieşte, după ce a învins Ungaria cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe Stuttgart Arena, în Grupa A.

Germania, după 5-1 cu Scoţia, a câştigat şi al doilea meci din grupă, prin golurile marcate de Jamal Musiala (22) şi Ilkay Gundogan (67).

Nationalmannschaft a dominat meciul şi s-a impus fără emoţii, dar şi maghiarii au avut şansele lor.

În fapt, după numai 15 secunde echipa antrenată de Marco Rossi putea deschide scorul, dar Neuer a respins din faţa lui Sallai, după o minge greşită de Kimmich.

Gazdele au preluat controlul apoi şi Havertz a ratat primele situaţii (5, 11), Gulacsi având un reflex salutar în al doilea caz.

Andrich a avut un şut blocat (12), Gundogan (19) nu a ajuns la mingea trimisă în careu de Havertz, dar Germania a reuşit să deschidă scorul prin Musiala (22), cu un şut sub transversală, după o minge recuperată de Gundogan în careul mic.

Musiala a devenit al treilea cel mai tânăr marcator la două ediţii succesive ale EURO, la 21 de ani şi 119 zile, devansat de englezul Wayne Rooney (18 ani şi 241 zile) şi de maghiarul Ferenc Bene (21 ani şi 114 zile).

Musiala, cu două reuşite, este lider în clasamentul golgheterilor la EURO 2024.

Neuer a avut o intervenţie de zile mari la lovitură liberă executată de Szoboszlai (26), după care căpitanul maghiarilor a fost blocat de Tah (29).

Germania a încheiat prima repriză în atac, dar Gulacsi a acordat corner la şutul trimis de Musiala de la 15 metri (44).

Jocul a continuat şi în partea secundă după acelaşi scenariu, Kroos având prima ocazie, un şut din marginea careului, deviat de Adam Nagy şi respins de Gulacsi (55).

Ungaria a mai irosit o şansă de a reveni pe tabelă (60), atacantul Varga reluând cu capul peste poartă, la centrarea lui Sallai.

Germania a închis, practic, conturile în min. 67, când Mittelstaedt a centrat în mijlocul careului, iar Gundogan, demarcat la 11 metri, a reluat simplu la colţ.

Kimmich (74) şi Sane (75) l-au pus la încercare pe Gulacsi, iar Orban a deviat şutul aceluiaşi Sane (88).

Kimmich a refuzat Ungariei golul de onoare (90), respingând de pe linia porţii mingea trimisă de Orban, după ce fusese scăpată de Neuer.

Cu două eşecuri consecutive, Ungaria este a în pragul eliminării de la EURO 2024.

În celălalt meci al grupei, miercuri seara (22:00), Scoţia va primi replica Elveţiei.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc duminică 23 iunie, Elveţia - Germania (Frankfurt, 22:00) şi Scoţia - Ungaria (Stuttgart, 22:00).

Te-ar putea interesa și: