Dinamo – CFR Cluj, luni în SuperLigă. Dan Petrescu: ”Vreau să câștigăm neapărat acest meci”

CFR Cluj joacă luni seara, la București, un meci foarte important cu Dinamo în SuperLigă, unul care poate decide șansele feroviarilor la titlu în acest an. Dan Petrescu, antrenorul celor din Gruia spune că își dorește neapărat o victorie, una care să fie obținută însă în condițiile unui joc mai pragmatic al jucătorilor săi. ”Când am făcut spectacol s-a întâmplat să nu câștigăm așa cum am fi meritat”, a spus tehnicianul vișiniilor.

”După o victorie (cea din cupă cu Farul, n.red), mereu avem moralul bun. E greu de spus dacă e un avantaj faptul că jucăm după meciul FCSB-ului, sincer. Știm că avem un joc foarte greu și suntem comștienți de acest lucru. Jucăm cu o presiune maximă indiferent de ce se întâmplă la meciul lor. Ceea ce știm sigur e că mai avem șase meciuri, șase finale. E clar că presiunea e maximă la toate meciurile, și orice finală o abordezi ca să o câștigi. Nu contează cum joci. În acest sezon, noi am jucat foarte bine în majoritatea meciurilor, în opinia mea, și n-am câștigat toate meciurile așa cum meritam.

Aș vrea să jucăm foarte rău ultimele meciuri, dar să le câștigăm pe toate, asta-mi doresc cel mai mult. Hai să nu zic să jucăm foarte rău, dar să fim mai pragmatici, să jucăm ce trebuie și s-avem și puțin noroc, care chiar ne-a părăsit la unele meciuri. Am avut meciuri cu 20-1, 24-1 la șuturi, dar am pierdut sau am făcut 1-1. La meciul cu Farul a fost 4-1 dar putea să fie 7-1, deci cam așa a fost sezonul până acum și sper, acum pe final, să nu mai atacăm și să avem așa de multe ocazii, ci să avem cât mai puține și să dăm goluri.

Nu am observat o problemă fizică la jucători. Sincer să fiu, mi-aș fi dorit mai multe soluții și în atac și pe benzi, dar am dus-o așa cu echipa asta până la urmă, dar a fost greu. E important ce ai pe bancă și eu pun mereu presiune pe aceștia. Și visul meu e să câștig meciuri cu jucătorii de pe bancă, pentru că asta înseamnă că ești motivat. Aici se joacă acest campionat și poate de aceea FCSB e în momentul de față pe primul loc, pentru că are o bancă foarte importantă. Asta e realitatea, dar cu acești jucători am ajuns aici, și sper ca la meciul cu Dinamo să scoatem un rezultat foarte bun, să câștigăn. Nu mai vreau un meci excelent, pentru că spectacolul nu-ți aduce niciun trofeu.

N-a fost și n-o să fie nimic ușor pentru noi sezonul ăsta. Cei de la Dinamo au un lot foarte bun, trebuie să recunoaștem. Nu contează ce-am făcut cu ei până acum. Știm că vor să câștige meciul ăsta neapărat. La fel vrem și noi. Va fi un meci foarte greu, care pe care, dar din păcate pentru noi, dacă nu reușim să câștigăm, va fi foarte greu să mai avem pretenții la ceva. Doar să ne mai gândim la locul 3 sau 4 pentru Europa, dacă nu iese bine. Dacă iese bine, cred că suntem unde trebuie.

Le-am spus și jucătorilor, jucăm cu o echipă care nu are nimic de pierdut. Sper să fiu inspirat și jucătorii mei să prindă o zi bună”, a spus, duminică, Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, înainte de confruntarea de la București.

Meciul dintre Dinamo și CFR Cluj se joacă luni, de la ora 21.00.

Te-ar putea interesa și: